Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turism pentru oamenii singuri

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

COMUNITATE. Un concept nou pentru turismul românesc: tabere dedicate persoanelor fără parteneri de viaţă. Toate activităţile desfăşurate în cadrul lor încurajează interacţiunea între participanţi. Sursa: SHUTTERSTOCK

La jumătatea lunii aprilie, la Sibiel, lângă Sibiu, are loc prima întâlnire de socializare a unui grup de persoane ce au în comun cel puţin un lucru: le lipseşte un partener de viaţă. Este prima acţiune de acest tip desfăşurată vreodată în România şi face parte din proiectul „Singles camp” (Tabăra celor singuri - n.r.), prin care se doreşte închegarea unei comunităţi a celor fără parteneri.

Participanţii la tabără au între 35 şi 60 de ani

Primul pas al proiectului a fost crearea unui forum în care „singurii” să se cunoască, urmează participarea lor la tabere, iar a treia etapă a proiectului presupune înfiinţarea unor cluburi de profil.

„Singles camp” nu înseamnă turism matrimonial, ci unul de socializare şi incitare la comunicare, cu activităţi diverse ce presupun cooperare, de la coacerea pâinii la găsirea unui criminal imaginar dintr-o poveste misterioasă. Participanţii la întâlnirea din 9-11 aprilie activează pe un forum al oamenilor singuri şi au între 35 şi 60 de ani.

Pentru cei care nu mai vor să fie a cincea roată la căruţă

Proiectul „Singles camp” a fost gândit, dezvoltat şi ulterior înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) de Gheorghe Cândea, om de afaceri în domeniul turistic.

Ideea i-a venit în urma unei discuţii cu un prieten necăsătorit, care obişnuia să meargă în concedii cu familia lui Cândea şi alte cupluri. După câţiva ani, însă le-a zis: „Nu mai vin cu voi, mi-e jenă. Seara mergeţi la culcare, doi câte doi, eu rămân în bar şi mă uit stânga- dreapta să găsesc pe cineva cu care să mai schimb două vorbe”.

Succesul proiectului „Sing

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 27 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°