Părculeţul dintre Calea Victoriei şi strada Nicolae Iorga, aflat sub Înaltul Patronaj al Primarului de sector, din cîte citesc eu pe un placaj, de şase ori pe zi, în drumul spre şi dinspre Biblioteca Academiei. Ora 16,30. Primăvara a dat buzna în Bucureşti ca proasta-n tîrg. Soarele s-a ambiţionat şi a găsit în el suficiente resurse pentru a străluci mai tare ca de obicei.

E o temperatură peste cea normală în aceste zile – declară prin telefon la radiourile publice şi particulare angajaţii Institutului de Meteorologie, mîndri nevoie mare de o profesie de maxim interes public, aşa cum e profesia lor. Părculeţul s-a însufleţit brusc. Lucrătorii de la Salubritate, sub comanda unei şefe, dau cu săpăligile pentru a aşeza un nou strat de panseluţe, curăţă arborii cu ajutorul toporiştilor, repară băncile greu încercate de vitregia iernii trecute. Pe o bancă șubredă, o fetişcană plînge trăgîndu-şi nasul fără a folosi batista, în timp ce băiatul, ţinînd-o indiferent de umeri, ca şi cum şi-ar odihni braţul, fumează cu gîndurile aiurea.Cu picioarele întinse pînă-n dunga aleii, un tip citeşte cu voce tare prima lecţie din ”Italiana uşoară pentru români”.

Colega lui de bancă – o jună a cărei fustă scurtă stă să plesnească peste coapsele grăsane – ciripeşte veselă la telemobil. Dădace contracost stau de vorbă, trăgînd pătimaş din ţigară, lîngă cărucioarele parcate unul lîngă altul. Din adîncul fiecăruia se vede o feţişoară roşie şi zbîrcită, ca de broască. Ieşit din cutia de placaj, bodyguardul parcului tăifăsuieşte cu o consăteancă tînără,venită la Bucureşti ca să-şi cumpere cizmuliţe.În drumul către Bibliotecă, de pe Iorga, o fac la stînga, angajîndu-mă pe aleea care retează Părculeţul. Pe banca din capătul aleii, la cîţiva metri de ghena în care gunoaiele putrezesc fără să le plîngă nimeni, o jună stă de-ancălecatelea pe genunchii unui june.Se giugiulesc. Ce dracu’ al