Saptamina trecuta Adam Michnik s-a aflat pentru citeva zile in Romania, la Timisoara, Arad si Bucuresti, pentru a lansa volumul Restauratia de catifea, aparut la sfirsitul anului 2001 la Polirom.
Prezenta celebrului istoric si jurnalist polonez in Capitala a fost marcata prin doua evenimente importante pentru publicul bucurestean: o dezbatere pe marginea cartii sale, gazduita de Colegiul Noua Europa miercuri 6 februarie, si decernarea premiului ALIA, acordat de Adevarul literar si artistic, joi 7 februarie.
In atmosfera propice dialogului de la Colegiul Noua Europa, avindu-i la stinga si la dreapta pe Andrei Plesu, bonom si consistent ca intotdeauna, si pe Mircea Mihaies, cel care a ingrijit editia de la Polirom, Adam Michnik a cucerit asistenta deosebit de numeroasa, prin spontaneitate si efervescenta intelectuala de cea mai buna calitate. Am avut cu totii prilejul sa ascultam si sa vedem un om de-o naturalete seducatoare, cu un pregnant simt al umorului, o personalitate a vietii culturale si politice din Europa Centrala abordind fara emfaza si, mai ales, fara incrincenare, aspecte dintre cele mai acute ale societatii post-comuniste, cum ar fi natura dizidentei si rolul fostilor dizidenti dupa 1989, legea lustratiei - o veritabila cutie a Pandorei, in opinia sa, conflictul dintre cei care, in Polonia si nu numai acolo, doresc integrarea in Uniunea Europeana si cei care prefera sa ramina in afara acesteia. Convins ca acum, la mai bine de 12 ani de la esecul regimurilor comuniste, nu ne mai putem defini doar prin opozitie la comunism, Michnik a reluat pledoaria din Restauratia de catifea pentru cenusiul democratiei, preferabil oricind culorilor tari - brun, rosu sau verde - ale dictaturilor. Critic fata de derapajele periculoase ale celor care, asemeni lui Walesa, tind sa devina, din foste victime, sefi, in sfirsit, Michnik etaleaza permanent
