Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul de abonamente al UPC România a crescut cu 4,2%, la 1,67 milioane în septembrie

Publicat in Ziarul Financiar, marți 6 noiembrie 2012 ·

Numărul de abonamente al UPC România a crescut cu 4,2% faţă de decembrie şi a ajuns în septembrie la 1,676 milioane, iar în intervalul iulie-septembrie avansul a fost de 1,2%, susţinut de evoluţiile pozitive ale serviciilor de cablu digital, internet şi telefonie.

"Suntem mulţumiţi de rezultatele din acest trimestru, care au contribuit la performanţa bună din 2012. Lansarea recentă a noului portofoliu de produse răspunde cerinţelor actuale ale clienţilor în materie de tehnologie şi introduce premiere la nivel de produse, dar şi opţiuni de customizare. UPC face un pas înainte şi lansează în premieră serviciul de Internet Fiber Power cu viteza de download de până la 150 Mbps şi aduce calitatea HD pe toate televizoarele din casă", a comentat rezultatele Severina Pascu, CEO al UPC România. Compania avea 1,608 milioane de abonamente la sfârşitul anului trecut şi 1,655 milioane de clienţi în iunie. UPC Holding face parte din grupul american Liberty Global. Compania a înregistrat în primele nouă luni ale anului venituri de 97,1 milioane de dolari, faţă de 109,1 milioane de dolari în perioada corespunzătoare din 2011, potrivit raportului financiar prezentat luni Liberty Global.

În trimestrul al treilea veniturile UPC România s-au cifrat la 31,1 mil. dolari, faţă de 36 mil. dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cursul mediu de schimb al dolarului a fost de 3,61 lei în trimestrul al treilea al acestui an, faţă de 3,01 lei în acelaşi interval din 2011.

În timp ce pe cablu digital, internet şi telefonie UPC a câştigat clienţi în România, operaţiunile de cablu analog şi-au continuat declinul, se arată în raportul financiar al grupului Liberty Global, care controlează compania.

UPC România a pierdut 18.600 de abonamente pe cablu analog în trimestrul al treilea, faţă de iunie, şi a ajuns la 446.400. La sfârşitul anului trecut, avea 508.200 abonamenete

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, transportate la spital, starea lor nu e gravă

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum 22 minute
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

VIDEO Jerry Seinfeld, boicotat în semn de protest la ceremonia de absolvire de la Universitatea Duke

HotNews acum 45 minute
Zeci de studenţi au părăsit duminică ceremonia de absolvire a Universităţii Duke, iar unii au scandat "Palestina liberă" pentru a protesta faţă de invitatul evenimentului, nimeni altul decât comediantul Jerry Seinfeld, relatează Reuters. Jerry Seinf

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 50 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum 40 minute
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 56 minute
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, în timp ce Nicuşor Dan se află pe poziţia 8 / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR) /, pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 9 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°