Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabio Capello, la Bucureşti: Am fost mulţumit de jucătorii români antrenaţi

Publicat in Romania Libera, vineri 4 octombrie 2013 ·

Antrenorul italian Fabio Capello, în prezent selecţioner al Rusiei, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, cu ocazia sosirii în Bucureşti a trofeului Ligii Campionilor, al cărui ambasador este, că a fost mulţumit de jucătorii români pe care i-a pregătit în carieră, Răducioiu, Mutu şi Chivu, potrivit Mediafax.

Fabio Capello a pregătit trei jucători români de-a lungul timpului, pe Florin Răducioiu la AC Milan), pe Adrian Mutu la Juventus Torino) şi pe Cristian Chivu la AS Roma.

"Am fost mulţumit de jucătorii români la cluburile la care i-am pregătit. L-am ales pe Răducioiu pentru AC Milan, când am câştigat titlul. Apoi, cu Mutu am lucrat la Juventus, la un an după suspendarea pentru dopaj, iar când a ajuns era într-o stare fizică foarte proastă, dar s-a antrenat mult şi în patru luni era foarte competitiv. Am câştigat două titluri, pe care le-au anulat, dar le-am câştigat. Pe Chivu l-am avut la Roma, care pentru mine era cel mai bun fundaş central din Europa. Era un jucător foarte important în vestiar, pentru că este foarte inteligent", a spus Capello.

Fabio Capello a afirmat că Steaua este o echipă bună, însă nu la fel de puternică precum adversarele din Grupa E a Ligii Campionilor. "Steaua este o echipă bună, dar nu la fel de puternică cum sunt adversarele. Este o echipă bună, dar nu una de top", a completat Capello.

Întrebat ce părere are despre persoanele care nu îi respectă pe jucătorii care au adus glorie anumitor cluburi, Capello a răspuns: "Am trăit în Anglia pentru aproape cinci ani, unde respectul pentru foştii jucători este fantastic. Toţi jucătorii sunt invitaţi la întâlniri, jurnaliştii îi respectă. Nu înţeleg ţările ca Italia, pentru că nu ştiu ce se întâmplă aici, care nu respectă jucătorii care au câştigat. În Spania sunt respectaţi pentru ce au făcut. Nu îmi place lipsa de respect pe care o găsesc în Italia."

Fabi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este stabilă

Radio Mures acum 17 minute
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este stabilă, el este internat în secţia de terapie intensivă la Spitalul Foişor din Capitală, sprecializat în Ortopedie-Traumatologie. Ieri actorul a fost operat de urgenţă de o echipă de doctori ortope

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Baxuri cu carne împrăştiate pe autostrada A1 în vestul ţării, în urma unui accident

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Baxuri cu carne sunt împrăștiate pe A1, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara, după un accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația rutieră este restricționa

Fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro începând din 15 mai

Radio Mures acum 17 minute
Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei d

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 58 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 42 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 55 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°