Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO și GALERIE FOTO: Focşăneanca Mioara Manea, prim solistă la Teatrul Naţional de Operetă

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Plină de energie, cu ochii luminoşi şi zâmbitori, Mioara Manea Arvunescu este unul dintre acei focşăneni remarcabili despre care puţini dintre concetăţenii săi au auzit. Primadonă şi prim solistă la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, Mioara Manea şi-a dedicat întreaga viaţă operetei, pe care o respiră prin toţi porii. Anul acesta împlineşte 50 de ani de viaţă şi 25 de ani de carieră.

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” va ajunge pentru prima oară la Focşani în acest sfârşit de săptămână, între 19 -21 aprilie, într-o microstagiune de spectacole, la iniţiativa focşănencei Mioara Manea Arvunescu, primadonă şi prim solistă, pe care am avut privilegiul de a o cunoaşte în urmă cu câteva zile. „Sunt un om căruia îi place să tră-iască în prezent. Mi-am dat seama, din tot ce se întâmplă în lumea asta, că este important să trăim clipa”, spune despre ea Mioara Manea.

Pasiunea pentru muzică a început de la o vârstă foarte fragedă, pe când fetiţa de atunci asculta vrăjită romanţe la radio. Primul recital a fost la vârsta de doar trei ani, la Casa Armatei din Focşani, după cum îşi aminteşte artista. „De când eram mică m-am trezit cântând. Îmi plăcea când cântau romanţe la radio. Şi mama mai avea o prietenă care cânta foarte frumos, ca o pri-vighetoare, şi aşa de tare mi-a plăcut şi am zis că vreau şi eu să cânt ca ea. Şi am început la 3 ani, cântam o canţonetă... «Sono tanto felice...». Şi am cântat-o la Casa Armatei, la trei ani. Asta a fost calea. Am făcut pian de performanţă, apoi am intrat la Conservator la pian. Tot liceul am făcut canto”, ne-a povestit Mioara Manea.

Muzica a presupus însă şi multe sacrificii, încă din copilărie. Dorindu-şi nespus să urmeze „calea” artistică şi pentru că în Focşani nu erau condiţii pentru a face performanţă, părinţii au d

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moarte suspectă în județul Călărași: O fetiță de 4 ani și bunica ei, decedate după ce ar fi mâncat MACROU, de Florii / Poliția a deschis o anchetă

Gandul acum 44 minute
Este anchetă în județul Călărași, după ce o fetiță de doar 4 ani și bunica ai au murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Alarma s-a dat luni dimineața. Atunci, familia a sunat la 112 și a anunțat că fetița de 4 ani era în stare de inconștiență.

Ce program vor avea liniile de transport public din București-Ilfov în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum 37 minute
Transportul public din regiunea Bucureşti-Ilfov va funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 - 6 mai, informează marți, 30 aprilie, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI). Pe de a

Netanyahu: „Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără un acord”

Ziare.com acum 10 minute
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian, a declarat marţi, 30 aprilie, că armata israeliană va intra cu sau fără acord în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă, transmi

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 12 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum 40 minute
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 3 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 2 ore
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°