Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lui Năstase îi place să fie îngrămădit de ziarişti

Publicat in Romania Libera, marți 26 aprilie 2011 · ·

Deputaţii au pus în aplicare, marţi, hotărârea de mutare a jurnaliştilor din proximitatea lor, social-democratul Adrian Năstase afirmând, totuşi, că presa trebuie să aibă acces la orice informaţie şi că el personal se simte bine între ziarişti, potrivit NewsIn.

Întrebat dacă este de acord cu decizia Biroului Permanent al Camerei de a-i muta pe jurnalişti din apropierea deputaţilor, Adrian Năstase a spus că el doreşte ca presa să aibă "acces peste tot". „Eu înţeleg că au fost nişte consultări cu reprezentaţii presei şi s-a încercat găsirea unor soluţii cât mai bune pentru desfăşurarea lucrărilor şi pentru activităţile media", a completat vicepreşedintele Camerei.

Mai mult, solicitat de un jurnalist să răspundă dacă se simte înghesuit de presă, el a răspuns: „M-am obişnuit şi chiar îmi face plăcere". Spunându-i-se că hotărărea s-a luat cu unanimitate de voturi, deci şi el fiind de acord, Năstase a susţinut că, la vremea respectivă, s-a luat o hotărâre de principiu şi că nu a văzut textul deciziei. "Nu am văzut textul ca atare, atunci a fost un acord de principiu", a spus vicepreşedintele Camerei.

Ceva mai vocal a fost democrat-liberalul Mircea Toader care a spus că jurnaliştii pot „da ştire de oriunde, că televiziunea se vede de oriunde" şi că ziariştii au fost mutaţi de la nivelul P1 al Parlamentului "fiindcă nu este loc". „Nu vă supăraţi, asta este corectitudine, cum stăm noi grămadă toţi aici, noi parlamentarii, dumneavostră cu studiourile, trece unul, vine altul?", i-a întrebat Toader pe ziariştii supăraţi de hotărărea deputaţilor. Mai mult, el a afirmat că nu ştie că au fost luate fotoliile jurnaliştilor de la nivelul P1.

Alţi parlamentari prezenţi la Biroul Permanent nu au comentat prea multe pe marginea acestui subiect, liberalul Eugen Nicolăescu susţinând că acum a auzit despre măsuri, iar Georgian Pop a răspuns ziariştilor, întrebat de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 16 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 24 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

[P] Plafonarea gândită de PSD a adus beneficii pentru toată lumea: consumatori, companiile din energie și stat

HotNews acum o ora
Schema de plafonare a energiei, introdusă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2026, a împiedicat o explozie a prețurilor, a dus la reducerea inflației și le-a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilita

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 28 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 12 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

VIDEO O tornadă ucigașă a distrus un orășel din Iowa

HotNews acum 2 ore
O puternică tornadă a trecut a făcut ravagii marți într-un orășel din Iowa, ucigând mai multe persoane și rănind cel puțin 12 oameni, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Orașul Greenfield din Iowa după o tornadă majorăFoto: Hannah Fingerhut /

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°