Apple a pierdut aproximativ 10 miliarde de dolari din capitalizare după ce grupul taiwanez Foxconn Technology, cel mai mare producător de electronice din lume, care fabrică în China inclusiv iPhone şi iPad, a anunţat îngheţarea angajărilor, generând temeri privind cererea de electronice de consum.
Foxconn a suspendat activitatea de recrutare până la sfârşitul lunii martie, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei taiwaneze, Bruce Liu, citat de Bloomberg.
El a precizat că decizia nu are legătură cu producţia iPhone 5, dezminţind informaţiile apărute anterior în presă.
Purtătorul de cuvânt al Apple Steve Dowling a refuzat să comenteze informaţiile.
Acţiunile Apple au coborât miercuri la New York cu 2,4%, la 448,8 dolari, capitalizarea companiei fiind de 421,5 miliarde de dolari la preţul de închidere. Astfel, Apple a pierdut miercuri aproximativ 10 miliarde de dolari din valoarea de piaţă.
Decizia anunţată de Foxconn a întreţinut atmosfera negativă din ultimele luni referitor la perspectivele de creştere a Apple pe fondul încetinirii cererii pentru smartphone-uri şi competiţiei tot mai dure de pe această piaţă.
Pe de altă parte, măsura ar putea indica efectul asupra Foxconn al deciziei Apple de a-şi diversifica baza de furnizori şi fabricanţi, notează un analist financiar.
"Principalul produs pe care se bazează Hon Hai (Hon Hai Precision Industry, cea mai mare companie din grupul Foxconn - n.r.), iPad-ul de 9,7 inci, este în declin. În privinţa noului iPad Mini, Hon Hai trebuie să împartă producţia cu alte companii", spune Arthur Liao, analist la Fubon Securities.
Aproximativ 40% dintre tabletele iPad Mini sunt fabricate de Pegatron Corp., în timp ce Foxconn este singurul producător al iPad de 9,7 inci, a cărei cotă de piaţă este în scădere în urma lansării variantei mai mici şi mai ieftine.
Îngheţarea anga