După mai bine de un an de la declanşarea crizei, efectele acesteia sunt mai complexe decât ne aşteptam. Nevoia de a ţine cu dinţii de un loc de muncă a determinat pe mulţi dintre potenţialii vânători de joburi să abordeze diferit situaţia. S-ar putea spune că timpul a lucrat încet, dar sigur, la o schimbare de mentalitate a angajaţi-lor. Cu toate acestea, starea de spirit a celor care au rămas stabili pe post este una deloc pozitivă. Nu se ştie ce îi face pe angajaţi ca, în loc să fie mulţumiţi că au un loc de muncă, să te întâmpine blazaţi şi nemulţumiţi de starea de fapt. Salariaţii multinaţionalelor sunt afectaţi de această molimă a demotivării care pare să şteargă orice urmă de entuziasm de pe chipurile lor. Probabilitatea de a intra în competiţii pentru un loc fruntaş în companie a scăzut, liderii de echipă sunt la rândul lor blocaţi în structura din care fac parte. De ce?
Pentru că cei care au ales să le fie recunoscute eforturile printr-o funcţie de conducere uită că echipele lor vor fi preformante profesional dacă le este creat contextul, în primul rând pe plan interuman. Şi pentru că cei care mai au încă de demonstrat profesional pentru a le fi recunoscute meritele ar trebui să înţeleagă că zâmbetul pe buze al colegului este la fel de dorit ca şi al lor.
Pentru a răspunde pe scurt întrebărilor adresate de o parte a clienţilor mei, am pus la dispoziţie cele patru mari clase de interese care se evidenţiază ca factori motivatori:
- De reprezentare: dorinţa de a ieşi în evidenţă şi de a fi cunoscut, celebru; dorinţa de a avea succes, de a produce impact, de a lăsa ceva în urmă.
- Sociale: dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi şi de a îmbunătăţi societatea; dorinţa de a face parte dintr-un grup şi căutarea contactului social; credinţa în valorile familiale şi adoptarea unui comportament social acceptat.
- Financiare: dorinţa de s
