Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivarea

Publicat in Romania Libera, luni 28 iunie 2010 · · ·

După mai bine de un an de la de­clan­şa­rea crizei, efectele acesteia sunt mai complexe decât ne aşteptam. Nevoia de a ţine cu dinţii de un loc de muncă a determinat pe mulţi dintre potenţialii vânători de joburi să abordeze diferit situaţia. S-ar putea spune că timpul a lucrat încet, dar si­gur, la o schimbare de mentalitate a angajaţi-lor. Cu toate acestea, starea de spirit a celor care au rămas stabili pe post este una deloc pozitivă. Nu se ştie ce îi face pe angajaţi ca, în loc să fie mulţumiţi că au un loc de muncă, să te întâmpine blazaţi şi nemulţumiţi de starea de fapt. Salariaţii multinaţionalelor sunt afectaţi de această molimă a demotivării care pare să şteargă orice urmă de entuziasm de pe chi­pu­rile lor. Probabilitatea de a intra în competiţii pentru un loc fruntaş în companie a scăzut, liderii de echipă sunt la rândul lor blocaţi în structura din care fac parte. De ce?

Pentru că cei care au ales să le fie recunoscute eforturile printr-o funcţie de conducere uită că echipele lor vor fi preformante profesional dacă le este creat contextul, în primul rând pe plan interuman. Şi pentru că cei care mai au încă de demonstrat profesional pentru a le fi recunoscute meritele ar trebui să înţeleagă că zâmbetul pe buze al colegului este la fel de dorit ca şi al lor.

Pentru a răspunde pe scurt întrebărilor adresate de o parte a clienţilor mei, am pus la dispoziţie cele patru mari clase de interese care se evidenţiază ca factori motivatori:

- De reprezentare: dorinţa de a ieşi în evidenţă şi de a fi cunoscut, celebru; dorinţa de a avea succes, de a produce impact, de a lăsa ceva în urmă.

- Sociale: dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi şi de a îmbunătăţi societatea; dorinţa de a face parte dintr-un grup şi căutarea contactului social; credinţa în valorile familiale şi adoptarea unui comportament social acceptat.

- Financiare: dorinţa de s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 11 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 8 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 13 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 11 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 7 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 6 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 13 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

TAROM deschide cerul copiilor, de 1 iunie: bilete gratuite și acces în cabina de pilotaj

Adevarul acum 13 ore
TAROM organizează pe 1 iunie „Ziua Porților Deschise”. Micuții pot vizita o aeronavă și vor avea acces inclusiv în cabina de pilotaj. Tot atunci, părinții pot cumpăra bilete de avion gratuite pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 8 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°