...Nimic. Prin partile astea de lume, scriitorul nu prea isi face nimic. in lipsa agentului literar care ar trebui „sa faca totul“, scriitorul nostru isi scrie operele geniale (atitea cite sint, atita cit sint) si... sta (problema intii).
Multi asteapta sa vina cineva, sa-i caute prin sertare, prin geanta, sa le ia manuscrisul si sa-l publice. Eventual sa mai faca si un hocus-pocus care sa-i vinda 76.000 de exemplare, cum s-a facut cu alde Cartarescu. Sa faca si ei macar de-o garsoniera („exclus sectoarele 2 si 4“).
Sint si scriitori care ajung ei insisi pe la edituri, cioc, cioc, primiti cu manuscrisul etc. La una, la doua, la noua. Doar e plina lumea de scriitori celebri care, initial, au fost refuzati de zeci de edituri. Parca nici nu e de bon ton sa-ti iasa toate din prima, nu? Nu e nimic de povestit in asta, asa cum trenul care ajunge in gara la ora exacta nu este o stire.
La editura, insa, apare problema a doua: cum este prezentat un manuscris in vederea publicarii? Cunosc scriitori care iti propun sa le publici o noua editie a cartii lor, de succes cindva, numai ca... „din pacate n-o mai am in format electronic, dar puteti gasi cartea prin librarii, prin anticariate, luati-o de-acolo si o culegeti la editura“. Pardon? Cine sa mai culeaga la editura? Cine mai are culegatori la editura? E drept, se pot gasi colaboratori. Se poate folosi un OCR. Alti bani, alta distractie.
Varianta moderna: „n-o am decit in format pdf. Si n-are nici diacritice, ca am scris-o la serviciu si acolo n-am caracterele românesti“. Sfatul e, desigur, acelasi: s-o culeaga cineva ...
Am vorbit doar de forma de prezentare, nu si despre gramatica si ortografie... pe care un alt grup de scriitori le considera problemele redactorilor de la editura („ca doar de-aia sint platiti, nu?“), ei sint scriitori, n-au timp si de amanuntele astea, ei scriu pov
