Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a stricat mecanismul stimulentelor

Publicat in Romania Libera, vineri 15 octombrie 2010 · ·

Până acum, sporurile şi stimulentele acordate în administraţia centrală au fost o formă de-a camufla creşterile salariale din sectorul bugetar. Însă atunci când cheltuielile salariale totale s-au apropiat de 10% din PIB iar bugetul n-a mai putut să le acopere, sporurile şi stimulentele au devenit principala ţintă a tăierilor. Anul trecut, planul agreat de Guvern şi FMI a fost ca o parte dintre bonificaţii să fie inclusă în salarii, iar altă parte să nu mai fie acordată deloc. Noile veniturii erau stipulate clar în legea salarizări unice.

În realitate, legea salarizării unice n-a mai fost aplicată, iar angajaţii au rămas doar cu salariile de încadrare.

Cât câştigă, de fapt, angajaţii din Finanţe. În luna aprilie, pentru care toate ministerele au fost obligate să publice date despre venituri, cei aproximativ 1.400 de angajaţi din aparatul central al ministerului aveau un salariu mediu brut de încadrare puţin peste 1.800 de lei şi un stimulent mediu de încă aproape 2.100 de lei, ceea ce înseamnă un venit mediu total de 3.900 de lei brut, adică un salariu net de 2.700 de lei. După tăierea salariilor de bază cu 25% şi pierderea stimulentelor, angajaţii de la Finanţe ar fi rămas cu o medie de 1.350 de lei brut, ceea ce înseamnă puţin sub 1.000 de lei net. Adică, cu 63% sub nivelul lunii iulie.

Unde au dreptate sindicaliştii. Scăderea de venituri a fost mai mare de 25%, iar veniturile ultimei luni au fost mai mici decât cele cuvenite.

Unde greşesc sindicaliştii. Au crezut că reducerea de 25% va fi aplicată doar la salariul de bază, motiv pentru care au insistat pentru perpetuarea sistemului de stimulente.

Unde are dreptate Guvernul. Stimulentele nu erau acordate cum ar fi trebuit, după merite şi responsabilităţi, ci aproape uniform.

Unde greşeşte Guvernul. Eliminarea fără discriminare a stimulentelor face ca scăderile cele mai mari de veni

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 22 minute
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 55 minute
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 45 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum o ora
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Descinderi de amploare ale mascaților la hoții de curent de lângă București. Zeci de case racordate ilegal, amenzi de aproape 70.000 de lei VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent, acesta este bilanţul descinderilor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi în comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vin

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

10°/15°
sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°