Ţintele BNR privind inflaţia şi trecerea la euro nu mai au legătură nici măcar cu optimismul, darămite cu realitatea.
Ţintele BNR privind inflaţia şi trecerea la euro nu mai au legătură nici măcar cu optimismul, darămite cu realitatea.
Inflaţia a ajuns în iulie 2008 la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani – 9% – şi analiştii dau vina fie pe majorarea preţurilor administrate, fie pe efectul de bază nefavorabil. Nimeni nu vorbeşte de banii în exces aruncaţi pe piaţă de Guvern prin majorarea veniturilor unor categorii care generează o productivitate redusă (bugetarii) sau zero (pensionarii). A spus-o însă mai de mult guvernatorul Isărescu: "Din punct de vedere social, poate fi fundamentat un salariu de 700-1.000 de lei, chiar şi unul de 2.000 de lei, dar real tot 500 de lei va fi".
În fine, n-aş vrea să mă opresc din nou asupra postulatului lui Ludwig von Mises: "Guvernul numeşte inflaţie inevitabilul efect al acesteia, anume creşterea preţurilor, trecînd sub tăcere faptul că această creştere se datorează chiar sporirii artificiale a cantităţii de bani aflaţi în circulaţie". Mai bine am revedea ce niveluri de inflaţie îşi propunea BNR în 2004: 7% – 2005, 4% – 2006, 3% – 2007, 2% – 2008. În 2005 – în PEP – proiecţiile s-au modificat din nou: 4,5% – 2007 şi 3% – 2008. Apoi, cînd banca centrală a anunţat ţintele de inflaţie, şi-a ajustat iarăşi perspectivele: 4% – 2007, 3,8% – 2008, 3,5% – 2009. Păi, probe de tir cu mutarea ţintei în dreptul ţevii nu există nici la Jocurile Paraolimpice...
Îşi mai aminteşte cineva ce spunea viceguvernatorul Popa în ianuarie 2006? România va încerca să se încadreze în criteriile Tratatului de la Maastricht înainte de intrarea în Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM 2), etapă obligatorie înainte de adoptarea euro, şi să petreacă un timp cît mai scurt în ERM 2. "Acest lucru înseamnă ca indica
