Presa internă de astăzi informează despre investiţiile Primăriei Capitalei, despre găurile din şosele şi despre Prima Casa. Printre alte subiecte, vezi ce superstiţii există de Anul Nou şi ce băutură provoacă o mahmureală mai mare.
Investiţii de 183.000 de euro în Pasajul Universităţii pentru realizările edililor
Primăria Capitalei bagă 100.000 de euro, în Pasajul Universităţii, ca să-şi facă publice iniţiativele, informează Gândul. Prin urmare, vor fi montate mai multe sisteme de proiecţie, inclusiv pe pardoseală, "utilizate ca puncte de informaţii de larg interes pentru cetăţenii Capitalei".
Încă 83.000 de euro vor fi cheltuiţi pentru a amenaja un centru de informare turistică în Pasajul Universităţii, ce va ocupa o suprafaţă de 52,1 metri pătraţi.
Găurile din şosele, plătite de două ori cu banii noştri!
Gropile care au asediat drumurile României după primul fulg de nea vor fi acoperite din bani publici, scrie Jurnalul Naţional. Pentru moment, reparaţiile vor fi suportate din fondurile Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), alocate întreţinerii drumurilor naţionale. Ulterior, compania urmează să îşi recupereze banii pe cale legală de la cei care au în garanţie diferite sectoare de drum.
Reprezentanţii CNADNR explică dezastrul de pe şosele cu studii despre climă, în timp ce şoferii vorbesc despre calitatea proastă a asfaltului.
Tradiţii şi superstiţii de Anul Nou
Deşi foarte multe dintre practicile străbunilor s-au pierdut de-a lungul timpului, românii încă urmează reţete nescrise pentru a le merge bine în noul an.
Iată câteva dintre acestea: zgomotul petardelor şi artificiilor alungă spiritele rele, în ajunul Anului Nou nu se mătură deoarece alungă prosperitatea, nu plângeţi şi nu vă certaţi pentru că aşa va fi tot timpul anului, prima persoana care