Vorbind despre lacunele mari ale echipelor româneşti, Gică Hagi (47 de ani) priveşte întotdeauna în trecut. Se vede din nou copil, fotbalist, vedetă şi înţelege limpede că drumul de la pământ la stele l-a urcat pe brânci şi pe coate, muncind ca un rob, pentru a completa moştenirea nativă care, coroborată cu ambiţie şi cu un dram de noroc, l-a aşezat pentru totdeauna în inimile noastre. Vorbind despre lacunele mari ale echipelor româneşti, Gică Hagi (47 de ani) priveşte întotdeauna în trecut. Se vede din nou copil, fotbalist, vedetă şi înţelege limpede că drumul de la pământ la stele l-a urcat pe brânci şi pe coate, muncind ca un rob, pentru a completa moştenirea nativă care, coroborată cu ambiţie şi cu un dram de noroc, l-a aşezat pentru totdeauna în inimile noastre.
Evoluţia submediocră a puştilor români la Danone Final Cup, concurs organizat în urmă cu câteva zile la Varşovia, Polonia, l-a tulburat pe Gică Hagi, ambasadorul României la competiţia la care copiii de 12 ani de la Atletico Arad au ocupat locul 33. “Când eram de-o şchioapă şi băteam mingea pe coclaurile dobrogene, nu ştiam decât că vreau să fiu cel mai bun. Nu era un vis, voiam să fiu cel mai bun atunci, pe loc, mereu. Personalitatea face diferenţa”, rememorează Gică. “Ambiţia şi talentul m-au ridicat din anonimat. La 14 ani cochetam cu fotbalul mare, peste puţin timp eram la Sportul, la Steaua, la naţională... Ce vremuri..., dar să vă spun ce aveam în plus faţă de ceilalţi”, se confesează Hagi. “Viteza m-a făcut genial. Mă, genial... Viteza de aici (n.r. - arată spre cap) şi de aici (îndreaptă un deget către picioare). Nu tehnica, nu, pe aceea o înveţi, pentru ca, prin repetiţie, s-o dezvolţi cât mai mult. Însuşirile native, ce ţi-a dat mămica ta, te fac genial. Inteligenţa şi viteza de execuţie fac diferenţa. Accelerările, ruperile de ritm, schimbările bruşte de direcţie... ehe, nu prea mai avem