Iubitorii de artă pot vizita până la sfârşitul acestei luni cea mai recentă expoziţie organizată de Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) Buzău. Este vorba despre expoziţia vernisată deja în luna decembrie, care reuneşte lucrările atât ale membrilor UAP, cât şi ale câtorva buzoieni absolvenţi ai universităţilor de artă, care şi-au exprimat dorinţa de a deveni artişti profesionişti în oraşul natal.
„Invităm buzoienii să viziteze această expoziţie cu lucrări cu tematică diversă, cu materiale diverse, de la icoane pe lemn, pe sticlă, imprimeuri textile, pictură pe mătase şi cele clasice, precum pictura pe pânză sau grafică. Ţinând cont că publicul are posibilitatea de a cumpăra lucrările expuse, evenimentul s-a dovedit un târg de artă pe care încet, încet noi vrem să îl impunem cu ocazia marilor evenimente: Crăciun, Paşte...”, a declarat preşedintele UAP Buzău, Valeriu Şuşnea.
Expoziţia este găzduită la Galeriile de Artă „Ion Andreescu” de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.
Iubitorii de artă pot vizita până la sfârşitul acestei luni cea mai recentă expoziţie organizată de Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) Buzău. Este vorba despre expoziţia vernisată deja în luna decembrie, care reuneşte lucrările atât ale membrilor UAP, cât şi ale câtorva buzoieni absolvenţi ai universităţilor de artă, care şi-au exprimat dorinţa de a deveni artişti profesionişti în oraşul natal.
„Invităm buzoienii să viziteze această expoziţie cu lucrări cu tematică diversă, cu materiale diverse, de la icoane pe lemn, pe sticlă, imprimeuri textile, pictură pe mătase şi cele clasice, precum pictura pe pânză sau grafică. Ţinând cont că publicul are posibilitatea de a cumpăra lucrările expuse, evenimentul s-a dovedit un târg de artă pe care încet, încet noi vrem să îl impunem cu ocazia marilor evenimente: Crăciun, Paşte...”, a declarat preşe