Jucătoarele Alexandra Dulgeru, locul 256 WTA, şi Irina-Camelia Begu, poziţia 75 în ierarhia mondială, au acces în ultimul tur al calificărilor de la Toronto (Canada), turneu dotat cu premii în valoare totală de 2.369.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Dulgheru a învins-o, în runda inaugurală a calificărilor, cu scorul de 6-1, 3-6, 6-2, pe Olga Govorţova (Belarus), locul 72 WTA, şi o va întâlni pe Galina Voskoboeva (Kazakstan), poziţia 82 în clasamentul mondial, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-4, de Sachie Ishizu (Japonia), locul 217 WTA.
Begu a întrecut-o, în primul tur al calificărilor, cu scorul de 6-2, 6-3, pe Katalin Marosi (Ungaria), poziţia 787 în ierarhia mondială, şi o va întâlni pe Carol Zhao (Canada), locul 697 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-4, de Darija Jurak (Croaţia), poziţia 1.188 în clasamentul mondial.
Pentru accederea în ultimul tur al calificărilor de la Toronto, Alexandra Dulgheru şi Irina-Camelia Begu vor primi câte 20 de puncte WTA şi un cec în valoare de 2.670 de dolari.
MEDIAFAX
Jucătoarele Alexandra Dulgeru, locul 256 WTA, şi Irina-Camelia Begu, poziţia 75 în ierarhia mondială, au acces în ultimul tur al calificărilor de la Toronto (Canada), turneu dotat cu premii în valoare totală de 2.369.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Dulgheru a învins-o, în runda inaugurală a calificărilor, cu scorul de 6-1, 3-6, 6-2, pe Olga Govorţova (Belarus), locul 72 WTA, şi o va întâlni pe Galina Voskoboeva (Kazakstan), poziţia 82 în clasamentul mondial, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-4, de Sachie Ishizu (Japonia), locul 217 WTA.
Begu a întrecut-o, în primul tur al calificărilor, cu scorul de 6-2, 6-3, pe Katalin Marosi (Ungaria), poziţia 787 în ierarhia mondială, şi o va întâlni pe Carol Zhao (Canada), locul 697 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-4,