Un ieşean care a ajuns la spital pentru a-şi rezolva o problemă de sănătate avea să aibă surpriza vieţii lui: a descoperit că, de fapt, el este mort de mult.
Ioan Pînzaru, bărbatul care a fost „îngropat“ fără ştirea sa, este din localitatea Mădârjac şi a venit în Iaşi, la Spitalul „Sfântul Spiridon“, pentru o banală operaţie de lipom. A fost internat în baza trimiterii, dar surpriza uriaşă avea s-o aibă la final, la externare.
Internat pe bază de trimitere
Ioan Pînzaru a fost internat în baza biletului de trimitere, a buletinului şi a talonului de pensie. Înainte de a se interveni chirurgical, personalul medical i-a făcut analizele necesare preoperatoriu şi, în urma testelor, s-a constatat că pacientul avea un număr foarte scăzut de trombocite în sânge. Având această afecţiune, bărbatul nu putea fi operat pentru că funcţia de coagulare a sângelui nu era susţinută corespunzător şi s-ar fi putut ajunge oricând la hemoragie. Astfel, bărbatul a fost transferat în Secţia Clinică de Hematologie a Spitalului „Sf. Spiridon“, pentru îngrijiri medicale de specialitate şi tratament. Totul a decurs apoi foarte bine, intervenţia chirurgicală nu a pus probleme, iar recuperarea a fost uşoară. Când credea că se poate întoarce liniştit acasă, o surpriză de proporţii avea să-i dea planurile peste cap. În ziua externării, când medicul care l-a îngrijit a vrut să-i prescrie medicamentele pe reţetă, s-a trezit că este decăzut din drepturile de asigurat. Sistemul Informatic de Prescripţie Electronică se încăpăţâna să dea aceeaşi eroare, la nesfârşit, deşi bărbatului i s-a reţinut lunar din pensie contribuţia de sănătate. Nu era însă vorba de o eroare obişnuită. Bărbatul, în carne şi oase lângă medicul care-i prescria reţeta, figura „decedat“. Cazul s-a complicat brusc: cine plăteşte tratamentul medical?
„Mortul“ umbla prin oraş în pijamale
Managerul Spitalulu