Foto: Reuters După o existenţă de 168 de ani, în care şi-a câştigat faima internaţională aflând ce alte publicaţii nu aflau atât de uşor, făcând şi distrugând vedete şi scotocind după istorii ascunse, celebrul săptămânal britanic "s-a sinucis" de ruşine. De ruşine că a mers prea departe, până la ilegalitate în goana după senzaţional, stârnind un scandal monstruos când o mână de reporteri şi şefi îndrăzneţi până la inconştienţă au fost descoperiţi că interceptaseră telefoanele mobile ale familiilor victimelor atentatelor teroriste de la Londra, din iulie 2004. De altfel, astfel de practici începuseră din 2000, cu interceptarea convorbirilor telefonice ale unor numeroase figuri ale vieţii publice, dar şi cu folosirea unor informatori plătiţi din poliţie. Aşa că ieri faimosul tabloid îşi anunţa, cu profund regret, încetarea existenţei sale.
"Vă mulţumim şi Adio", scria la a-ntâia.
Tirajul "comemorativ" a fost unul de excepţie, de 5 milioane de exemplare, prevăzând că va fi bătălie pe un asemenea "suvenir". Mogulul presei, Rupert Murdoch, a cărui societate de presă News Corporation deţinea publicaţia, şi fiul acestuia, James, director executiv în cadrul trustului, ocupându-se şi de tabloidul britanic, au fost primii care şi-au cerut scuze pentru scandalul de la News of the World, şocând publicul joi, când au anunţat că vor închide şi publicaţia.
La rândul lor, sub titlu, pe montajul de imagini celebre, redactorii publicaţiei le scriau pentru ultima oară cititorilor: "După 168 de ani, spunem, în sfârşit, cu tristeţe şi mândrie, la revedere celor 7,5 milioane de cititori loiali ai noştri". Pe celelalte pagini ale ziarului au apărut câteva editoriale nostalgice ce fac referire la succesele înregistrate de-a lungul anilor, precum şi obişnuitele casete de cancan, ştiri mondene şi alte noutăţi, iar paginile de publicitate au fost dedicate exclusiv cauze