Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irina Spârlea: „Toţi ţiganii sunt consideraţi români“

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 aprilie 2008 ·

Fosta tenismenă, acum stabilită la Roma, e deranjată de imaginea ţării noastre în Italia. Sursa: Razvan Valcaneantu În cei opt ani scurşi de la retragerea de pe terenul de tenis, prea multe nu s-au mai auzit despre Irina Spârlea. A fost în topuri o perioadă bună de timp, deceniul trecut, după care s-a retras brusc.

Are doar 34 de ani, dar pentru că s-a retras la 26, pare să fi trecut o veşnicie de atunci. O carieră care a durat un deceniu, din 1990 până în 2000, încununată cu patru victorii în turnee de simplu şi şase în cele de dublu, care i-a adus 2,65 milioane de dolari, chiar dacă n-a cucerit niciodată un Grand Slam. Cu o semifinală la US Open, în 1997, şi clasarea pe locul 7 mondial în acelaşi an, Spârlea e considerată cea mai bună tenismenă română din istorie, după Virginia Ruzici.

Anul acesta, Irina a decis să-şi petreacă Paştele în România, la părinţi. Este a treia oară în ultimii opt ani când fosta tensimenă, acum căsătorită cu fostul său antrenor, italianul Massimiliano Pace (cu care are şi un fiu în vârstă de şase ani), părăseşte locuinţa de la Roma pentru a veni în ţară.

EVZ: După ce te-ai retras, n-a mai auzit lumea de tine...

Irina Spârlea: Am mai venit de trei ori în România. Nu prea mă organizez cu timpul. Nu-mi mai place să zbor. Mi-e groază. Acum, când iau avionul, parcă mi se face rău. În vacanţe, merg numai cu maşina sau cu barca. În afară de tata, mama şi o mătuşă, alt neam nu am. Mai vine mama la mine, la Roma, să stea cu copiii...

„Ăia de la federaţie s-au băgat în clasamente, să ia banii“

Cu ce te ocupi la Roma?

De opt ani, am mai luat de trei ori racheta în mână. Sunt mamă 24 de ore din 24. Nu vreau să am bonă. Îmi place să stau cu copiii. Spăl, calc, fac curat în casă... De multe ori mă relaxează. M-am oprit din tenis ca să îmi întemeiez o familie. Aş mai face

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 46 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

ANM: Cum va fi vremea de Paște. Ploi în jumătate de țară, soare în cealaltă

Gandul acum 24 minute
De Paște, țara va fi împărțită în ceea ce privește vremea: în timp ce o parte a țării se va bucura de o vreme frumoasă, în cealaltă parte se vor înregistra ploi, arată ANM. De săptămâna viitoare, însă, vremea se va mai îmbuna. „Este posibil ca în zi

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum o ora
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 8 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°