Noul Testament descrie în detaliu momente în care Iisus le citea gândurile oamenilor. El nu răspundea atât la vorbe, cât la gândurile lor, dezvăluind prin aceasta că gândurile nu sunt insignifiante şi, dacă ne trec prin minte, le mai pot asculta şi alţii, care ştiu cum anume s-o facă. În acelaşi timp, Iisus a oprit furtuna într-o zi, certând vânturile şi valurile. Adică, vântul şi valurile pot auzi – la rândul lor – gândurile şi cuvintele şi pot reacţiona la ele. Vom spune însă că Iisus putea face toate aceste minunăţii, pe când noi suntem slabi şi neştiutori sau – dimpotrivă – privim Biblia ca pe-o poveste simbolică, fără nici o legătură reală cu experienţa imediată a vieţii. În schimb, Iisus nu ne-a spus că suntem limitaţi de ceva, exceptând puterea propriei credinţe. Dimpotrivă, el a confirmat: "Şi voi puteţi face toate acestea şi încă unele cu mult mai mari!".
Dacă noi credem în Iisus şi îi urmăm pilda, oare de ce nu reflectăm asupra posibilităţilor latente, poate ascunse în fiinţa noastră şi niciodată folosite în mod conştient şi responsabil? De ce cunoaştem atâta suferinţă, îndoială, frică şi nelinişte şi credem că toate aceste trăiri fac parte din caruselul fatalist al condiţiei umane? Oare suntem atenţi la gândurile noastre şi, dacă suntem, înţelegem că le putem transmite? Oare înţelegem că legile existenţei, despre care ne-a vorbit Iisus prin pilde, funcţionează chiar dacă nu suntem conştienţi de ele? Oare ştim că puterea conştiinţei colective şi chiar aceea a conştiinţei unui singur om poate schimba "starea vremii"? Că vânturile, valurile, razele soarelui sau apele dezlănţuite ar fi putut asculta glasul colectiv care-a spus şi-a tot repetat: "E furtună mare, e vreme urâtă, e groaznic afară?".
Cei mai mulţi oameni trăiesc în experienţa lor de viaţă momente în care lumea pare să răspundă inconştient propriilor gânduri. Te gândeşti la
