- Interpretează Mircea Rusu -
Ce zimţi zănatici au rotiţele din ceasornice! De prunc tot desfăceam ceasuri. Precoce făptură, veţi exclama increduli. Ei, uite că aveam, am meşteşugul ăsta înnăscut de-a demonta maşinării de timp. La început, maică-mea, lăsîndu-mă, oarecum neglijentă, lîngă un ditamai obiect ticăitor, rotund, burtos, cu două emisfere goale deasupra, protejînd un ciocănel de alarmă... alăturîndu-mă minunăţiei cu minutar, secundar şi-ncă o limbă, lentă, orar... uitîndu-mă neînfăşat, m-a regăsit borfăind viscerele delicate, gîngurind fericit că am reuşit să rup arcul, să zmulg nişte pîrghii vinovate, să despart în titireze de mărimi varii întreaga ferecătură a drămuirii clipelor. Urlam de plăcere. Fui alăptat şi dojenit blînd pentru ispravă. Se părea că obiceiul îmi va dispărea. Da' de unde!
(va urma nu se ştie cînd)