Dezvoltatorul proiectului rezidenţial Stupinii Noi, compania Bressan, a anunţat că 10 din cele 35 de case care au rămas nevândute vor fi închiriate turiştilor în regim hotelier.
Directorul general al companiei, Ioan Turcu, a spus că astfel, cele zece case se vor transforma într-un fel de ansamblu hotelier, cu recepţie, servicii de curăţenie sau de pază, turiştii găsind aici tot ce ar avea nevoie - magazine, restaurant sau sală de fitness.
Ansamblul rezidenţial Stupinii Noi este finalizat şi cuprinde 51 de vile, dintre care 35 sunt nevândute. Locuinţele din proiect au suprafeţe cuprinse între 150 şi 300 metri pătraţi şi reprezintă o investiţie de 9,5 milioane de euro.
Pentru celelalte 25 de case rămase nevândute, compania oferă potenţialilor clienţi două soluţii de achiziţie. Cu un avans de 49.000 de euro potenţialii cumpărători se vor putea muta în vila aleasă, pe care vor începe să o plătească un an mai târziu, după ce obţin finanţare. „Vreau să impulsionez vânzarea caselor, astfel sunt dispus să ofer garanţii băncii pentru ca aceasta să împrumute potenţialii cumpărători”, a declarat Turcu.
Pentru cei care vor o casă, dar nu au suficienţi bani, reprezentanţii Bressan vor putea concesiona terenul pe o perioadă de trei ani, pentru a scădea preţul casei, teren ce va putea fi cumpărat ulterior de viitorul proprietar. În plus, îi va ajuta pe viitorii proprietari, care doresc să îşi închirieze casele, să găsească clienţi, în schimbul unui procent din încasări sau al unei sume lunare de bani. Practic, casele acestora ar putea intra şi ele în sistemul de turism rezidenţial, iar chiriaşii lor vor avea acces la toate facilităţile complexului. Preţurile caselor pornesc de la peste 112.000 euro. Dezvoltatorul proiectului rezidenţial Stupinii Noi, compania Bressan, a anunţat că 10 din cele 35 de case care au rămas nevândute vor fi închiriate turiştilor