Fiul fostului inspector şcolar general Iordache Bostan şi-a pus capăt zilelor. Adrian Bostan s-a spânzurat ieri, într-o anexă a casei părinteşti. Cadavrul tânărului a fost găsit chiar de Iordache Bostan, care a sunat disperat la Ambulanţă. Potrivit unor surse, Adrian Bostan suferea mult după profesoara de economie care s-a aruncat în gol de la etajul IV, în ianuarie.
Fiul fostului inspector şcolar general Iordache Bostan a fost găsit spânzurat, ieri după-amiază, într-o anexă a locuinţei sale. Adrian Bostan avea 33 de ani şi era administrator de reţea la Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud. Cel care a făcut macabra descoperire a fost chiar Iordache Bostan, care a încremenit când şi-a văzut fiul fără suflare. El a alertat disperat Ambulanţa, în speranţa că medicii vor mai putea face ceva pentru a-i salva fiul. Din păcate, intervenţia medicilor a fost inutilă.
Adrian Bostan a fost o vreme profesor de matematică, apoi de informatică la Liceul Teoretic din Adjud, pentru ca mai apoi să ocupe funcţia de administrator reţea. Ziua de ieri şi-a petrecut-o normal, fără să dea ceva de bănuit. Cu puţin timp înainte să îşi ducă la îndeplinire planul macabru, Adrian Bostan a scris pe un bilet că a decis să se spânzure. Apoi, sub pretextul că merge la masă, el a plecat la locuinţa părintească, unde şi-a dus planul la îndeplinire.
Întreg corpul profesoral de la Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud este îngrozit de ceea ce s-a întâmplat cu colegul lor, pe care îl ştiau un om de încredere, echilibrat, pe care te puteai baza în orice situaţie. „A fost în primii ani profesor de matematică, apoi a fost angajat ca administrator de reţea. Mă înţelegeam bine cu el, iar atunci când aveam nevoie de el era săritor. Am primit ca un trăsnet vestea, am sperat că poate nu este el, dar din păcate... Era o fire mai retrasă, dar aşa era felul lui. Nu a mai avut nici