Un nou episod al liricii "monstruoase" semnate de Ruxandra Cesereanu este închinat Veneţiei. O Veneţie decadentă, luxurioasă şi, mai mult de atît, teratologică cu sistem ni se înfăţişează cu un fel de ostentaţie, de furie a distrugerii oricărui idealism, oricărui reper pozitiv. E, desigur, un simulacru, însă cu o foarte interesantă tramă culturală care ne incită s-o reconstituim. Potrivit unei uzanţe romantice, autoarea se travesteşte "fantasmînd cu voluptate" şi nu fără o mare cochetărie despre o poetă veneţiană de secol optsprezece, pe numele său Alessandra Cesarigna, căreia îi confecţionează o biografie de secol douăzeci, atribuindu-i norocul de muză a lui Giorgio de Chirico şi de prietenă a lui Cesare Pavese şi împingîndu-şi apocriful pînă la întîlnirea cu acest alter ego, într-un palazzo ruinat. Caligrafiată "în cuvinte spurcate şi-n flori de abis", urbea lagunelor apare sub semnul unui absurd notificat, spre a fi mai convingător, prin simţuri. Gratuitate? Mai curînd o... supragratuitate prin tendenţionismul său specific, vehement fantast, detracat cu voinţă, dornic de-a şoca, de-a contraria, de-a sfida prin acea "teribilă logică a absurdului", traducînd starea de "oroare a vieţii" asociată cu cea de "extaz al vieţii", spre a ne sluji de cuvinte baudelairiene. O primă motivaţie lăuntrică a unei atari perspective ar putea fi fuga poetei de existenţa dată. O despărţire atît de imanenţa care nu o satisface, cît şi de transcendenţa de care se socoteşte respinsă. Regăsindu-se într-o zonă a nimănui, supusă ameninţării din ambele direcţii, ea se răsfaţă în conştiinţa unui mistic demonizat, aşadar disputat de forţe opuse, a căror imagine răspunde esteticii urîtului. O asemenea estetică realizează scenografia spectacolului oferit de "sufletul" ce se declară aflat în criză (cu toate că mai plauzibilă credem că ar fi o criză a intelectului blazat ce se pune în scenă c