După ce am publicat un articol prin care salutam retragerea demnă din imundiţia discursului public a domnului H.R. Patapievici, un cititor indignat din Timişoara mi-a reproşat că gestul filosofului nu este decât „consecinţa tristă a acestei grămezi de adunături care scriu articole, apar pe sticlă şi instigă la ură”, printre care mă număr şi eu.
Iar, în final, mă soma astfel: „Ia uitaţi-vă în oglindă şi spuneţi, cu mâna pe inimă: sunt un om onest! Analizaţi-vă reacţia feţei şi o să vedeţi dacă aveţi dreptate!”.
Trebuie să recunosc, domnule Radu Gheorghe, că am încercat asta duminică dimineaţă şi n-am putut: jurnalele de ştiri anunţau arestarea celor doi paparazzi de la „WowBiz” care, la poarta nunţii fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, după ce au spart o sticlă de bere în capul unui streward al Palatului Ghika, l-au umplut de vânătăi pe un cameraman de la ProTv şi i-au spart trei dinţi colegului său de Realitatea Tv, care îi sărise în apărare. „O bătaie între nişte jegoşi de ziarişti...”, dădea ieri, la „şmartfăun”, lămuriri în metrou o piţi ofilită.
Atîta vreme cât, în tulburea lor percepţie, consumatorii de presă din România îi asimilează pe cei doi urangutani chiauniţi de alcool cu jurnaliştii care câştigă un bănuţ amărât din propria lor onestitate, este normal să mi se facă silă de mine când mă uit în oglindă.
Cu atât mai mult cu cât, în urmă cu un deceniu, am girat cu numele meu un cotidian (promis iniţial a fi unul menit să publice anchete profunde, dar care s-a dovedit curând o găleată cu lături), în redacţia căruia, fără să mi se ceară încuvinţarea!, au fost aduse tot felul de mutre bizare, ce-şi spuneau „fotoreporteri de investigaţii mondene” şi care au umplut prima pagină cu mult trudite instantanee porno. După fix trei luni, mi-am dat demisia.
Însă tot duminică, am reuşit totuşi să mă privesc în oglindă, după ce ac