Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadouri pentru mai mulţi fraţi necăjiţi din Salcea, din partea elevilor de la Colegiul „Dimitrie Cantemir” Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Două clase de elevi de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava au organizat o acţiune caritabilă, pentru a ajuta o familie din Salcea, cu şapte copii, din care cinci sunt elevi sau preşcolari. În ciuda veniturilor reduse (doar alocaţiile copiilor), Oltiţa şi Teodor Penciuc reuşesc să fie uniţi, să-şi poarte copiii la şcoală şi să nu stea cu mâna întinsă la nimeni.

Elevii clase a XI-a B, coordonaţi de prof. diriginte Valerica Maxim, şi elevii clasei a IX-a A, prof. diriginte Daniela Busuioc, au înţeles situaţia acestei familii şi s-au mobilizat pentru a le face o bucurie în prag de sărbători.

Moş Crăciun a fost generos cu copiii acestei familii, astfel că, ieri, Andrei Cosovanu, din clasa a IX-a A, împreună cu Raluca Botezatu, din clasa a XI-a B, mesagerii celor două clase, ne-au însoţit la familia Penciuc, pentru a le duce cadourile.

Jucăriile, bucuria mezinelor

În pachetele pregătite de elevii de la „Dimitrie Cantemir” se aflau haine, încălţăminte pentru copiii familiei Penciuc, jucării, alimente (zahăr, ulei, făină, dulciuri, sucuri, lactate), ornamente pentru bradul de Crăciun. Pentru minorii familiei Penciuc, Mihaela, elevă în clasa a VIII-a, Magda, elevă în clasa a VI-a, Robert, elev în clasa II, Denisa, în vârstă de 6 ani, şi Ioana, în vârstă de 4 ani, ziua de ieri a fost una specială, surprinzătoare, pentru că nu se aşteptau să primească daruri de Crăciun. Cele mai fericite, pentru început, au fost minorele familiei, care atunci când au primit jucăriile erau doar un zâmbet, încercau să şi le împartă în mod egal, însă cu greu puteau să renunţe la o păpuşică, după ce o luau în braţe, în favoarea celeilalte.

Solidaritate

Elevii celor două clase de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava au adunat bani, cu care au cumpărat alimente, hăinuţe, pe care le-au împachetat pentru a le oferi copiilor nevoi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 42 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 21 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 31 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 12 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 49 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°