In febra dezbaterii despre oportunitatea numirii lui Dan Voiculescu in functia de ministru de stat este usor sa ignori motivele care l-au determinat pe primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu sa accepte aceasta tranzactie.
Teoretic cel putin, numirea unui lider de partid intr-un post eminamente politic, cum este cel propus liderului PC, era perfect logica, rolul ministrilor de stat fiind acela de a asigura sprijinul politic pentru guvern si, pe cale de consecinta, o sustinere parlamentara coerenta.
In logica unei coalitii functionale asadar domnul Voiculescu, si nu domnul Copos, ar fi trebuit numit in aceasta functie de la bun inceput.
Problema premierului este insa ca aceasta logica politica nu se potriveste cu platforma pe care a ajuns la guvernare si cu asteptarile electoratului Aliantei, adica ale acelor alegatori care au votat intotdeauna impotriva PSD si au adus la putere CDR in 1996. In 2004 lor li s-au alaturat cei exasperati de guvernarea lui Adrian Nastase.
Acesti oameni il vor suporta cu greu pe domnul Voiculescu datorita trecutului sau extrem de controversat. Problema lor este ca nu au fost niciodata prea multi la numar si, mai ales, ca nu au fost niciodata reprezentati de o forta politica unitara si puternica, asa cum a fost PSD (cu precursorii sai) pentru supravietuitorii nomenklaturii.
In consecinta, atunci cand PSD a pierdut, el a fost inlocuit de o coalitie zgomotoasa si incoerenta care si-a sapat singura groapa, exasperand un electorat numit impropriu de dreapta.
Ceea ce a facut Coalitia pentru o guvernare curata, cand i-a cerut premierului sa nu-l numeasca pe Dan Voiculescu in functia de ministru de stat, a fost sa-i aminteasca de perioada campaniei electorale, cand succesul Aliantei D.A. s-a datorat in mare masura efortului depus de PD si PNL in vederea curatarii listelor electorale
