Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HTC Desire HD – telefonul din viitor

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

HTC a lansat, astăzi în România, unul dintre cele mai noi telefoane ale companiei, HTC Desire HD şi odată cu acesta a adus pe piaţă şi serviciul HTC Sense, a anunţat compania.

Smartphone-ul vine echipat cu un ecran LCD de 4,3 inchi şi o cameră foto/video de 8MP cu dual flash. Acesta are un procesor de 1 GHz Qualcomm 8255 Snapdragon. Mai mult, el permite, după cum îi spune şi numele, înregistrarea video HD la o rezoluţie de 720p.

Pe lângă faptul că este destul de deştept, telefonul se poate lauda şi cu un look aparte, fiind construit din aluminiu. Memoria RAM a gadgetului ajunge la 768 MB, fapt care-l ajută foarte mult în rularea sistemului de operare Android 2.2 (FroYo). Spre deosebire de alte telefoane acesta nu are un spaţiu prea mare de stocare – doar 1,5 GB. Dar ca şi la restul aceasta poate fi extinsă cu un card microSD.

HTC Sense – serviciul "asistent personal"

Acest serviciu, care va fi disponibil şi pe telefoanele viitoare, facilitează foarte mult "viaţa" în anumite momente. Spre exemplu, dacă sunteţi într-o şedinţă şi va sună insistent telefonul, şi nu vreţi să raspundeţi este de ajuns să îl întoarceţi cu faţa în jos iar acesta trece automat pe vibraţii. Dacă totuşi răspundeţi şi vreţi să audă şi restul colegilor este, faceţi aceeaşi mişcare iar acesta va intra pe modul "speaker".

Un alt avantaj al telefonului este că, după ce se închide, îi ia doar 10 secunde să se deschidă şi să se încarce programele, spre deosebire de alte telefoane.

Nici la capitolul navigare nu stă prea rău. Serviciul HTC Sense vine cu mai toate hărţile lumii preinstalate. În acest fel nu este nevoie să aşteptaţi prea mult până se încarcă harta de pe net. Iar dacă sunteţi în străinătate acest lucru se va vedea în factura telefonică de la finele lunii.

În cazul în care nu vă găsiţi telefonul, lucru care se î

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 34 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 35 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 57 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, în scopul combaterii schimbărilor climatice

HotNews acum o ora
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit agenției Bloomberg, citate

Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

Mediafax acum o ora
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, sunt aşteptate să boicoteze marţi cea de-a cincea ceremonie de învestitură a preşedintelui Vladimir Putin din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Cu toate aceste

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°