Ca să pot să fiu în ton cu articolele ediţiei de azi, ar trebui cumva să găsesc o reţetă dulce, pregătită din… peşte şi stropită cu vin. Ştiu că este imposibil. Şi-atunci, vorba unui prieten, "fac şahuri", mutînd subiectele şi temele dintr-o căsuţă într-alta, căutînd formula prin care să dau şah unui rege-gastronom imaginar. Pun o casetă în reportofon, sperînd să aud ceva muzică de relaxare, dar… am greşit caseta. De pe bandă, se aude vocea tînărului bucătar italian Domenico Presta, vorbindu-mi despre minunatele "dolci" din Calabria (aceeaşi Calabria din care vin şi reţetele de peşte din paginile Jurnalului de bucătărie de azi). Domenico îmi spune despre cele şapte fructe importante pentru calabrezi: "Dacă francezii sînt specialişti în ciocolată, pentru noi, italienii, dulciurile înseamnă în primul rînd toate produsele de patiserie, cofetărie, confiserie pe bază de fructe". Iar cele şapte "regine" (ale balului, de data asta) sînt: "arance, bergamotti, clementine, limoni, mandarini, cedro, anona" – îmi zice Domenico, numărînd pe degete.
Ca să pot să fiu în ton cu articolele ediţiei de azi, ar trebui cumva să găsesc o reţetă dulce, pregătită din… peşte şi stropită cu vin. Ştiu că este imposibil. Şi-atunci, vorba unui prieten, "fac şahuri", mutînd subiectele şi temele dintr-o căsuţă într-alta, căutînd formula prin care să dau şah unui rege-gastronom imaginar. Pun o casetă în reportofon, sperînd să aud ceva muzică de relaxare, dar… am greşit caseta. De pe bandă, se aude vocea tînărului bucătar italian Domenico Presta, vorbindu-mi despre minunatele "dolci" din Calabria (aceeaşi Calabria din care vin şi reţetele de peşte din paginile Jurnalului de bucătărie de azi). Domenico îmi spune despre cele şapte fructe importante pentru calabrezi: "Dacă francezii sînt specialişti în ciocolată, pentru noi, italienii, dulciurile înseamnă în primul rînd toate p