Mesajul a fost trimis. Multumesc!

16 poliţişti comunitari au ajuns şomeri

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 16 ianuarie 2008 ·

Mai mulţi poliţişti comunitari din oraşul Rovinari au rămas fără un loc de muncă după ce reprezentanţii conducerii Complexului Energetic (CE) au renunţat la serviciile lor. Şeful acestora susţine că reprezentanţii CE au încălcat legea.

GORJ. 16 poliţişti din cadrul Poliţiei Comunitare Rovinari, judeţul Gorj, au intrat în şomaj de pe 15 ianuarie. La sfârşitul lunii decembrie, Complexul Energetic Rovinari a renunţat la cei 60 de poliţişti comunitari care efectuau serviciul de pază, oamenii rămânând pe drumuri. Dumitru Bengulescu, şeful Poliţiei Comunitare Rovinari, a declarat că 34 dintre cei 60 de poliţişti s-au angajat în altă parte: „34 de poliţişti comunitari au reuşit să se angajeze chiar la firma cea nouă, care a fost desemnată să asigure paza complexului. Ceilalţi au fost în preaviz, însă, cu ajutorul primarului Filip, pe zece dintre ei i-am luat în cadrul serviciului de pază al oraşului. Din păcate, au mai rămas 16, care se află în şomaj, începând cu 15 ianuarie“. „De la 1 ianuarie nu a mai fost reînnoit contractul dintre Complexul Energetic Rovinari şi Poliţia Comunitară, complexul preferând să colaboreze cu o firmă privată care asigura o parte din serviciile de pază. De mai bine de 14 ani, poliţiştii comunitari au fost cei care au păzit complexul“, a afirmat Dorin Filip, edilul oraşului Rovinari.

Bengulescu: „Nu a avut loc o licitaţie pentru atribuirea pazei“

Principala nemulţumire a poliţiştilor comunitari este că serviciile noii firme de pază au fost contractate ilegal: „Trebuia să ne anunţe cei de la complex că se va organiza o licitaţie. Dar, de fapt, nu a avut loc nici o licitaţie şi au apelat la atribuirea directă a serviciilor de pază acelei firme, care se pare că este din Bucureşti. Este ilegal ce au făcut şi le-am cerut prin mai multe adrese să îmi spună ce s-a întâmplat. S-a încălcat legea, pentru că valoarea contractului pe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 3 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 5 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 3 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 14 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 7 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°