Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Ele sunt cele mai frumoase târgoviştence

Publicat in Adevarul, vineri 28 august 2009 ·

25 de tinere, cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani din Târgovişte, au participat aseară la preselecţia concursului Miss Târgovişte 2009. Pline de emoţii, speranţe şi nerăbdare, fetele au trecut cu brio de întrebările juriului. Preselecţia pentru Miss Târgovişte 2009 a început aseară la ora 17.00, la Casa Tineretului din microraionul 6. Cele 25 de fete prezente au venit cu gândul de a trece de această etapă şi de a ajunge în finala de pe 5 septembrie. Cu toate acestea, misiunea lor nu a fost una uşoară întrucât au avut de impresionat un juriu destul de dur, format din profesionişti din lumea modelling-ului şi spectacolului.

Emoţiile au fost pe măsură

Fetele au aşteptat la uşa sălii pentru a intra, pe rând, în faţa juriului. „Am venit să îmi demonstrez mie că pot. Vreau să urmez o carieră în modelling dar nu vreau să fac niciun fel de compromis pentru asta. Sper să iau preselecţia şi chiar să câştig întreg concursul”, a spus Ioana, una dintre fetele prezente.

Florin de la HI-Q le-a emoţionat pe fete

Candidatele au fost plăcut surprinse de prezenţa lui Florin, membrul formaţiei HI-Q, care a participat şi el, cât se poate de activ la preselecţie, punând întrebări candidatelor.

Juriul a fost unul foarte avizat

Fetele au trecut printr-un interviu de foc fiind puse în faţa unui tir de întrebări din partea juriului şi organizatorilor. Pe lângă întrebările legate de măsuri şi pasiuni, fetele care au participat la preselecţie au primit şi sfaturi. „Te sfătuiesc să zâmbeşti mai mult. Aşa vei trece mult mai uşor peste greutăţile vieţii”, i-a spus Adrian Bondilă, reprezentantul Allure Model, uneia dintre participantele la preselecţie.

Finala va fi pe 5 septembrie

Fetele care au trecut aseară de preselecţie se vor întâlni, atât cu juriul cât şi cu publicul, d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 5 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 3 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 2 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 4 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 7 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 6 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°