Calea ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea zace în paragină.Un proiect îndrăzneţ şi grandios, pentru realizarea căruia s-a depus o muncă impresionantă, zace acum abandonat în paragină. Calea ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea, construită în 10 ani în timpul dictaturii ceauşiste, nu a putut fi finalizată nici la 20 de ani după Revoluţie.

După un drum neasfaltat de câţiva kilometri, ajungi la clădirea care trebuia să adăposteasca gara Ciofrângeni. Sus, pe deal, departe de sat, unde puţini localnici se încumetă să urce, gara zace într-o stare avansată de degradare. Clădirea a fost lăsată în paragină şi abandonată chiar şi de hoţii de fier vechi. În interior zac şi acum depozitate cutii cu mostre de sol din zonă, prelevate acum 30 de ani şi folosite probabil la studiul de fezabilitate.

Fără geamuri, înconjurată de buruieni, clădirea pare desprinsă dintr-un peisaj sinistru din filmele de groază. Pe peronul gării poţi să aştepţi câteva ore bune să treacă trenul dinspre Vâlcele spre Râmnicu Vâlcea că nu vine nimic… pentru că din calea ferată a mai rămas doar un drum pietruit.

Şinele au dispărut ca prin miracol

Şinele şi traversele au dispărut pe kilometri întregi sau au fost demontate şi depozitate lângă gară, formând munţi de fier şi beton. Lemenele au fost puse pe foc.Chiar şi granitul folosit pentru terasament a fost adunat de sătenii strângători de pe valea Argeşului care l-au folosit în gospodării sau în construcţii. Iar ceea ce n-a distrus omul, a distrus natura care şi-a pus amprenta asupra construcţiilor şi a operelor de artă, acestea nemaiprezentând siguranţa şi stabilitatea de altă dată. În aceeaşi situaţie se află şi celelalte patru gări, Vâlcele, Tutana, Sămnic şi Râmnicu Vâlcea Est, de pe tronsonul Vâlcele-Râmnicu Vâlcea.

Am plecat de pe peronul gării cu un gust amar şi cu o dezamăgire profundă după ce am realizat că toată investiţia s-a