„Bucurestenii il vor vota pe domnul Corneliu Ciontu, avind astfel siguranta unei reprezentari mai mult decit onorabile si oneste a intereselor lor", spunea ziarul de partid „Tricolorul" la 10 noiembrie.
De la aceasta atmosfera pasunist-pecerista s-a trecut, brusc, la una mahalagist-stalinista: „electrician pensionar si analfabet"; „personaj mediocru pe care l-am instalat, provizoriu, in locul meu, fiindca nu gasisem altul mai prost printre cei care imi duceau servieta" (tot „Tricolorul", 31 mai).
Ciontu nu este primul amic care ajunge brusc un ticalos national sub pana lui C.V. Tudor. Mirescu, Mesca, Neacsu, Tunaru, Meir, Lupoi sint citeva figuri din „vitrina cu monstri", fosti oameni de incredere ai sefului cu gargauni de dictator. De unde aceasta pornire spre macel mediatic? Dincolo de grobianismul natural al lui Tudor, este vorba si despre logica sistemului pe care l-a creat.
In acest sistem, nu te poti desparti amical. Nu este imaginabil sa spui: „multumesc, domnule Ciontu, pentru ca mi-ati tinut locul, dar este timpul sa ma intorc". Facind astfel, Tudor si-ar nega aura de guru-fara-greseala cu care isi hraneste fanii.
M-a frapat mereu la peremistul de rind izolarea sa benevola intr-un veritabil univers concentrationar informatic. Fanii lui Tudor tind sa aiba incredere doar in ce citesc in „Romania Mare", doar in ce aud de la „Vadim". Iar Tudor manifesta, in mic, obsesia tradarii prezenta la marii dictatori.
Stalin si-a impuscat fostii tovarasi, Hitler s-a temut ca seful trupelor sale paramilitare, Ernst Röhm, l-ar putea concura si l-a executat. Daca Tudor ar fi avut un NKVD pe mina, Ciontu ar fi fost acum sub tortura, de unde iesea doar marturisind, public, conspiratia pe care a pus-o la cale impreuna cu deviationistii Lupoi si Mesca, la comanda evreilor din PSD.
Fara un NKVD, micul dictator