Scania Romania, reprezentanta producatorului suedez de camioane de mare tonaj, autobuze, autocare, motoare industriale si marine, estimeaza anul acesta o scadere de 85% fata de 2007 a vanzarilor de camioane in Romania, la circa 1.800 de unitati.
“Nu putem oferi nicio predictie in ceea ce priveste operatiunile noastre. Credem totusi ca piata vehiculelor noi va inregistra o scadere de 85% comparativ cu 2007”, a declarat pentru Wall-Street Tord Holmstrom, directorul general Scania Romania si Bulgaria.
In Romania, cea mai mare crestere a pietei de camioane a fost inregistrata in 2007, cand piata a crescut cu 120%, pana la 12.200 unitati, de la 5.800 masini in 2006. Anul trecut, au fost comercializate in Romania 9.064 de camioane, in scadere cu 25% fata de 2007.
Reprezentantul Scania nu vede o revenire a vanzarilor nici anul viitor. “Cred ca si anul viitor va fi unul foarte dificil pentru industria noastra. Prevad anumite semne generale de revenire a economiei in urmatoarele 3-6 luni, dar nu vad deocamdata niciun semn de imbunatatire a situatiei pe piata de camioane. Pe acest segment nu avem deocamdata niciun semn de ameliorare. Aceasta industrie are mare nevoie de initiative guvernamentale, cum ar fi o dezvoltare mai rapida a infrastructurii”, a spus Holmstrom.
Anul acesta, Scania Romania prognozeaza o scadere de 10% a serviciilor de service si after sales si o crestere a operatiunilor cu vehicule rulate.
“Anticipam atingerea nivelului de 90% din cel al anului 2008 pentru operatiunile noastre de service si after sales. Din cauza nivelului ridicat de reluare in posesie a vehiculelor de catre institutiile financiare, ne asteptam ca nivelul operatiunilor noastre cu vehicule rulate sa creasca”, a precizat Holmstrom.
Scania a lansat in octombrie in Romania noua serie R, care are un pret mai mare cu 2% fata de modelul anterior. Compania si-