Retorica asociată protestelor este alimentată şi de alte clişee naţionalist-populiste, anticapitaliste şi antiamericane din categoria vin străinii şi ne iau pe nimic bogăţiile ţării.

În ciuda intenselor aprehensiuni ecologiste ieşite miraculos la suprafaţă în ultimele luni în România, arestarea în Rusia a 30 de activişti ai Greenpeace, organizaţie care este un fel de navă amiral a ecologismului militant la nivel global, care protestau împotriva extracţiei ţiţeiului în zona Oceanului Arctic nu a stârnit deloc ecouri la Bucureşti. Deşi cei aflaţi acum în detenţie riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare, reprimarea dură a protestului ordonată la Moscova a fost ignorată cu desăvârşire la noi. Nici un fel de pancartă de sprijin, ce să mai vorbim de vreun protest înmânat Federaţiei Ruse! Demonstraţiile rămân focalizate exclusiv pe Roşia Montană şi Pungeşti (unde, ca să vezi!, s-a inventat şi un fel de televiziune: TV Pungeşti). De fapt protestele au fost destul de anemice şi în afară. Altfel ar fi stat lucrurile dacă americanii ar fi făcut ceva similar. Am fi văzut probabil valuri de demonstranţi inundând marile oraşe occidentale pentru a denunţa acţiunile iresponsabile ale marilor corporaţii, exponente ale imperialismului american, care pun în pericol mediul înconjurător. Nici măcar la nivel oficial protestele diplomatice nu au fost ample. Foarte probabil, o bună parte dintre liderii occidentali au privit cu o satisfacţie discretă cum regimul autoritar de la Moscova reprimă brutal un demers tipic de eco-terorism de o manieră în care nimeni în democraţiile occidentale nu ar fi îndrăznit să o facă de teama linşajului mediatic şi a protestelor de stradă violente iniţiate de tot felul de ONG-uri.

În fond e o altă ilustrare a faptului că, în multe situaţii, în spatele marilor bătălii ecologiste se află agende politice şi economice care exploatează abil pre