Miine seara, pe stadionul "De Kuyp" din Rotterdam, de la ora 21,00, are loc marea finala a Euro 2000: Franta - Italia. Cu citeva decenii in urma, erau la moda, pe ecranele noastre, filmele de capa si spada, cu Jean Marais si Gerrard Barray, mai toate, "coproductii franco-italiene". Miine seara, pe stadionul "De Kuyp" din Rotterdam, va avea loc o alta coproductie franco-italiana, mai pasionanta decit aventurile celor trei muschetari, sau ale cavalerului Pardaillan: Franta - Italia. Am intilnit multa lume care a regretat necalificarea Olandei, considerind ca o coproductie franco-italiana ar fi, de la bun inceput, un fiasco pe plan spectacular. Francezii lui Roger Lemerre au dominat jocul mai mult din punct de vedere tactic, in special prin echilibrul compartimentelor. Linie de fund inexpugnabila, mijloc metodic si temporizator, diferenta valorica fiind facuta de harul lui Zidane, autenticul schimbator de viteza al echipei. Despre Italia, ce sa mai spunem mai mult, decit un singur cuvint aparut pe un banner urias aparut in mijlocul marii albastre a suporterilor italieni: "CATENACCIO" (zavor), numele cu care este cunoscuta inovatia tactica de acum 30 de ani a magului incruntat Helenio Herrera, cel care a intirziat cu cel putin un deceniu evolutia fireasca a spectacolului fotbalistic. La o prima vedere, meciul Franta - Italia pare o infruntare intre doua spade ascutite, care se lovesc cu putere, intr-un scrisnet infiorator. Se anticipeaza ca va fi ilustrarea pe viu a principiului ca "jocul greseala asteapta". Ca acela care va gresi primul, va pierde batalia si, in cazul ca greseala decisiva nu va aparea, vor decide loviturile de la 11 m. Oare asa sa fie? O sansa pentru spectacol Acea sansa ar fi ca francezii sa realizeze faptul ca nu joaca finala cu Brazilia, pe "Stade de France". Sa porneasca cu toate motoarele la atac, sa inscrie primii si sa-i scoata pe "macaronari" di