Uzina Delphi de la Miroslava, la marginea municipiului Iasi: peste o mie de locuri de munca, un teren de 16 hectare concesionat pe 49 de ani, o investitie de peste 100 milioane Euro. Toate acestea precedate de o serie impresionanta de scandaluri la fabricile similare din Romania ale grupului american Delphi, scandaluri privind interzicerea drepturilor elementare la asociere la sindicat, moartea unor angajati in conditii suspecte, acuzatii privind incalcarea legislatiei muncii etc. La finalizarea acestei investitii de la Miroslava, centrul economiei locale se va muta din municipiul Iasi spre aceasta comuna. Promisiunile actuale sunt deosebite: salarii medii de 2.500 lei pentru specialisti, pregatire profesionala in Occident. Orice investitie importanta este binevenita in aceasta regiune, dar la fel de importanta este si seriozitatea investitorului. Cazul concret al concernului american Delphi, ce are pe plan mondial 170 de mii angajati, cu o cifra de afaceri de circa 26 miliarde Euro la sfarsitul anului 2006, in contextul celor relatate de presa romaneasca in ultimul an de zile, naste numeroase intrebari.
Interzicerea sindicatului
La inceputul acestui an, publicatia Observator Aradean, citat de Presa OnLine.com, portal de presa romaneasca, prezenta acuzatiile aduse de doi angajati ai fabricii Delphi din Ineu - judetul Arad, care afirmau ca au fost concediati chiar in momentul in care au vrut sa aduca la cunostinta conducerii unitatii ca au infiintat un sindicat al salariatilor. Conform sursei citate, in momentul in care au vrut sa inceapa discutiile privind infiintarea sindicatului, celor doi angajati li s-a cerut inapoierea legitimatiilor, fara de care accesul in fabrica este absolut interzis. Cei doi angajati, Silviu Bota - inginer mecanic si Flavius Blidar - coordonator reducere costuri, au obtinut hotararea judecatoreasca de infiintar