Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieşeanul Sebastian Cozma aduce sunetul în viaţa oamenilor

Publicat in Adevarul, duminică 11 septembrie 2011 ·

Medicul Sebastian Cozma de la Spitalul de Recuperare a ajutat sute de copii şi adulţi să-şi recapete auzul.

În timpul facultăţii nu şi-a dorit şi nici nu s-a gândit vreo clipă că ar putea să ajungă medic ORL. „Când am terminat facultatea, după rezidenţiat, am dorit să rămân în mediul universitar, să am o activitate didactică. Acest lucru a depins însă şi de locurile care erau disponibile“, povesteşte ieşeanul. Întâmplarea a făcut însă ca la momentul respectiv să existe două locuri disponibile la ORL. „Am optat pentru unul din posturi şi am ajuns să-mi placă această specializare“, explică Sebastian Cozma.

Dedicat sută la sută muncii profesionale, medicul a câştigat şi o bursă în Franţa, la o clinică renumită. După zece luni, a revenit în ţară deşi a avut posibilitatea să rămână în străinătate. „După ce investeşti foarte mult în domeniul profesional, te gândeşti că nu poţi să dai cu piciorul la pacienţi şi la tot ceea ce ai făcut. Am ajuns la concluzia că trebuie să rămân în ţară“, mărturiseşte Sebastian Cozma.

Implantul cohlear, o minune devenită realitate

Deşi implantul cohlear a fost realizat în premieră de către prof.dr. Dan Mârţu în anul 2000 la Iaşi, programul a început să funcţioneze din anul 2004, iar medicul Sebastian Cozma a simţit nevoia să ofere pacienţilor un serviciu de specialitate de audiologie, în cadrul Spitalului de Recuperare, care să arate ca în Occident. Şi, după ani de frământări, a reuşit. Tot după multe eforturi s-a reuşit realizarea unui program de screening al hipoacuziei la nou-născuţi, program prin care de 3 ani toţi bebeluşii din Iaşi sunt testaţi auditiv încă de la naştere.

Pasionat de modă

O altă mare realizare a ieşeanului a fost contribuţia ei la crearea unei secţii de Audiologie la Universitatea de Medicină „Gr. T. Popa“ din Iaşi. „Din păcate, a fost doar o singură seri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea făcută de fugarul Paul al României, după ce a fost prins în Malta. Șansele să fie eliberat pe cauțiune

Ziare.com acum 32 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri, 3 mai, se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis au

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 20 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 19 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 22 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°