Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pulhac, încă o pasă de gol! Fostul dinamovist este în mare formă la noua lui echipă

Publicat in Pro Sport, marți 29 ianuarie 2013 ·

Fostul fundaş stânga al lui Dinamo s-a integrat perfect la Qabala şi a ajuns la al doilea assist în două partide amicale

Cristi Pulhac se descurcă de minune la Qabala, noua sa echipă, contribuind la victoria cu 2-0 în faţa Petrolului

Cristi Pulhac (foto, în stânga) a aşteptat toată iarna un transfer, iar din momentul în care a semnat cu azerii de la Qabala a început să arate o poftă de fotbal mai mare ca oricând. După ce a oferit o pasă de gol în primul meci amical, 3-4 cu Ingolstadt, fundaşul a recidivat şi aseară când a centrat perfect pentru golul de 1-0 al formaţiei sale, împotriva Petrolului Ploieşti. S-a terminat 2-0, Pulhac a jucat tot meciul, dar cu mare greutate, mai ales când a fost vorba de comunicare cu colegii. "Greu mai e să ne înţelegem! În ce limbă să vorbim?!", au fost vorbele sale, scăpate printre dinţi în mai multe rânduri.

Iar dacă tocmai Pulhac a ieşit în evidenţă de la Qabala, din rândul jucătorilor antrenaţi de Cosmin Contra nu s-a remarcat decât Younes Hamza. Tunisianul a jucat doar 45 de minute, ca vârf împins şi a avut două ocazii importante. Privirile s-au mutat între timp şi înspre tribune, acolo unde s-au aflat unul dintre managerii Stelei, dar şi Ifeanyi Emeghara. Dacă oficialul roş-albaştrilor a venit să-i urmărească pe azeri, primul adversar din Antalya (de mâine), fostul fundaş stânga din Ghencea aşteaptă să se refacă fizic pentru a putea debuta la Qabala, echipă unde este legitimat.

Petrolul: Bornescu - Hoban, Geraldo, Radovanovic, Grecu - Mustivar, Marinescu - Renan, Cristescu, Morar - Hamza

Au mai intrat: Hamutovski - Alcenat, Neag, Manasse, Guilherme, Romario, Boudjema, Yakop, Sauvadet, Oneil

Antrenor: Cosmin Contra

Fostul fundaş stânga al lui Dinamo s-a integrat perfect la Qabala şi a ajuns la al doilea assist în două partide amicale

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 2 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 56 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum o ora
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

20°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°