Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GERARD BUTLER şi MĂDĂLINA GHENEA, OSPĂŢ ROMÂNESC! Ce mâncarea tradiţională l-a dat pe spate pe CELEBRUL ACTOR

Publicat in Libertatea, luni 22 iulie 2013 · ·

Weekend romantic pentru Mădălina Ghenea (26 de ani) şi Gerard Butler (43 de ani)! Frumoasa româncă şi chipeşul actor scoţian au petrecut o noapte de vis, sâmbătă, la 8 kilometri de Barajul Vidraru, într-un hotel de 4 stele. Reporterii ziarului Libertatea au aflat tot ce au făcut cei doi îndrăgostiţi în acest timp.

Dezinvolţi, Mădălina Ghenea şi Gerard Butler au ajuns sâmbătă seara, pe la ora 22.00, la Hotelul Valea cu Peşti şi i-au încântat cu naturaleţea lor pe turiştii aflaţi în vacanţă. Şi dacă Gerard le-a fermecat pe româncele care au avut norocul să-l întâlnească pe drumul de la intrare către cameră, frumuseţea Mădălinei i-a cucerit definitiv pe bărbaţi.

La sosire însă, vedetele au încercat să evite fotografiile şi le-au promis oamenilor că se vor poza alături de ei dimineaţa, înainte de plecare.

Au mâncat la 12 noaptea, în cameră

În ciuda orei târzii la care au ajuns, cei doi porumbei au comandat cina “la pat”. Şi, culmea, nu a fost una uşor de digerat!

“Au mâncat numai preparate româneşti. Mititeii le-au plăcut foarte mult. Au devorat însă şi un platou tradiţional cu carne de porc afumată şi cu legume la grătar. La desert au luat o plăcintă cu brânză ţărănească şi cu un cheesecake, reţetă specială din partea locului. În semn de ospitalitate, i-am aşteptat cu fructe şi cu o şampanie în cameră”, ne-a declarat Dumitru Grecu, patronul hotelului.

Cei doi au primit şi cheia de la piscină, în cazul în care doreau să se răcorească singuri-singurei în miez de noapte, departe de ochii curioşilor. Dacă au folosit-o sau nu, nu se ştie.

Cert este că Gerard şi frumoasa olteancă au avut o noapte lungă, ţinând cont de ora târzie la care au ieşit din cameră dimineaţa.

Gerard şi Mădălina au plătit 320 de lei pentru garsoniera în care au stat şi 290 de lei pentru o altă cameră dublă, în care au dormit bodyguarzii lor.

Au plecat cu eli

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 23 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 24 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în Parcul Naţional "Piatra Craiului". Va avea o întâlnire cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din țară

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Potrivit Administraţiei Prezidenţ

Ciolacu anunță creșteri salariale de 10% pentru românii cu venituri mici

Wall-Street.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a fost pus în transparenţă un act normativ care prevede majorări salariale de 10%, în două tranşe, pentru categoriile cu venituri foarte mici, dar şi decontări de ochelari, în limita a 500 de lei. "A fost pusă

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 9 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°