Odată cu "Shrek pentru totdeauna", franciza îşi dă obştescul sfârşit. Era şi cazul. Dacă mai făcea un film, căpcăunul ajungea ori în corzi, ori cu perfuzii.
Nu, nu îşi cumpără vreun Lamborghini roşu şi nici nu îşi ia vreo amantă cvasiminoră, dar asta nu înseamnă că Shrek (Mike Myers) nu trece printr-o criză tipică masculului de vârstă mijlocie, priponit la casa lui şi cu trei copii pe deasupra.
Duce dorul vremurilor când ţăranii îl fugăreau cu torţe şi furci, căci acum a devenit VIP şi atracţie turistică. Acesta e momentul pe care maleficul Rumpelstiltskin (Walt Dohrn) şi-l alege pentru a-i propune căpcăunului un pact: poate reveni la viaţa lui de dinaintea salvării Fionei (Cameron Diaz) dacă îi cedează o zi din existenţa de până acum.
Shrek îşi ţine promisiunea şi ajunge într-un Tărâm Foarte Foarte Îndepărtat de nerecunoscut, în care trebuie să pornească de la zero, să intre într-o mişcare de rezistenţă şi să-i recucerească pe Măgăruş (Eddie Murphy), pe Motanul Încălţat (Antonio Banderas) şi, nu în ultimul rând, pe Fiona.
Scriitură leneşă şi aglomeraţie de Carpenters
Soluţia scenaristică a saltului în timp/într-un univers alternativ atinge noi recorduri de perimare în "Shrek pentru totdeauna", iar facilitatea ei spune multe despre întreg lungmetrajul. Mai sunt replici amuzante, dar doar pentru Măgăruş, Rumpelstiltskin şi Motanul Încălţat, iar pentru un joc de cuvinte aştepţi mult şi bine.
Scriitura s-a lenevit şi s-a atrofiat, iar Shrek nu mai e nici înfricoşător, nici sarcastic, nici demn de îndrăgit - nu-ţi vine decât să-l expediezi la un psihoterapeut care să-i aline sentimentul de emasculare. În schimb, plouă cu melodii pop, de Carpenters, dar e loc şi pentru Beastie Boys, abundă bătălii aeriene care amintesc de vâjthaţ, iar 3D-ul îi conferă filmului un look o idee mai emo.
Lansare
