Cuvântul „apocalipsă” activează mental scenarii catastrofice, frânturi din filme vizionate, citate biblice, sânge, carne, gloanţe, kalashnikov, recuzită militară şi pierderi colaterale care sunt întotdeauna contabilizate în partea civilă. Ceea ce se întâmplă în România, începând cu vara lui 2012, este o veritabilă apocalipsă politică. Probabil că spectacolul pe care îl oferim Occidentului este demn de un astfel de titlu: „Apocalipsa după USL”. Cineva pierde şi cineva câştigă întotdeauna când, la nivelul unui stat, au loc mişcări brutale care schimbă un scenariu prestabilit.
Aveam o agendă clară începând cu 2007 când am aderat la UE şi am ieşit în stradă, noi toţi, ca să sărbătorim noul nostru statut – stat membru al Uniunii Europene. Eram cu toţii mulţumiţi, chiar şi votanţii de azi ai USL-ului, că odată intraţi în UE, toţi ochii vor fi pe noi, că altfel nu ne facem treaba!, mulţumiţi că circuitul banilor europeni va fi sub stricta supraveghere a instituţiilor europene, şi asta ne făcea să ne simţim protejaţi. Ne spuneam că, în sfârşit, „ăştia” nu vor putea să mai fure şi vom fi astfel obligaţi să ne modernizăm, să ieşim de sub domnia şpăgii şi a ciubucului. Să ne amintim cum ne bucuram că Justiţia era sub luminile rampei, iar corupţia, luată la bani mărunţi şi asta era posibil datorită Mecanismul de Cooperare şi Verificare – bau- baul de care aveau frică toţi cei care se simţeau cu musca pe căciulă, cei pe care îi ardea la degete să pună mâna pe bani, fie ai noştri, fie ai europenilor plătitori de taxe.
N-a fost să fie! Ai noştri au pus la punct şi metodele prin care pot să fure banii europeni (Severin şi alţi curajoşi ca el), s-au prefăcut că îşi fac treaba, cu toţii s-au prefăcut că sistemele/ministerele sunt în linie dreaptă spre funcţionarea optimă de tip european. Chiar şi aşa, treaba părea să meargă, cu scrâşnituri, cu opinteli, dar eram pe un drum.
