•Spitalele din Iasi nu-si pot achita datoriile de 16 miliarde lei pentru sangele consumat
Centrul de Transfuzii a inceput sa caute, si chiar a gasit, in alte judete, spitale care cumpara sange cu "banii jos". In urma cu aproape doua saptamani, spitalele au fost avertizate sa-si achite o parte din datorii si s-a luat decizia restrictionarii furnizarii de sange catre datornici, cu exceptia urgentelor. Cu toate acestea, spitalele au achitat sume nesemnificative din datorii, Centrul de Transfuzii fiind amenintat cu incapacitatea de a mai putea functiona. "Noua ne trebuie cel putin 34 de milioane lei pe zi pentru a putea functiona si sunt zile cand nu primim nici un leu. Mai asteptam pana la sfarsitul saptamanii raspunsul compartimentului juridic din cadrul Ministerului Sanatatii, dupa care vom da in judecata spitalele cu datorii mari si vom sista livrarile de sange", a declarat dr. Daniela Ilcenco, directorul Centrului de Transfuzii. Pentru a nu fi inchis datorita lipsei banilor, Centrul de Transfuzii incearca sa gaseasca alta piata de desfacere. Zilele trecute au fost livrate cateva pungi de sange unui spital din Roman care a platit pe loc si oferte de acest fel mai sunt.
Directorul Directiei de Sanatate Publica si presedintele CJASS vor incerca, astazi, ca impreuna sa gaseasca o solutie pentru iesirea din impas. "Voi avea o intalnire cu presedintele Casei Judetene a Asigurarilor Sociale de Sanatate pentru a vedea ce-i de facut. Conform legii, CJASS aloca bugetul fiecarui spital care hotaraste cum sunt folositi banii. Problema este ca banii sunt putini si nu pot acoperi toate nevoile vitale", a spus Petru Scripcariu, directorul DSP.
Pe primul loc intr-un clasament al datornicilor se afla Spitalul de Urgenta si Spitalul "Sf. Spiridon", cu aproximativ sase miliarde lei fiecare, urmate de Spitalul "Parhon" cu trei miliarde lei si alte spital