Sâmbătă, Sala Sporturilor D. P. Colibaşi a fost gazda „Cupei 15 noiembrie” la mini-fotbal. În organizarea SCM Braşov, competiţia a aliniat la start echipe din diferite domenii, administraţie, poliţie, fiscalitate şi bineînţeles mass-media. Au fost cu totul opt echipe sau ar fi trebuit să fie, pentru că, incredibil, chiar echipa ce reprezenta această dată extrem de importantă pentru braşoveni şi în cinstea căreia se organizează cupa, Asociaţia 15 noiembrie, nu s-a prezentat. Nu intrăm în detaliile forfaitului revoluţionarilor şi vom prezenta competiţia în sine.
Semifinalele au dat câştig de cauză Poliţiei Rutiere, care a învins Administraţia Financiară cu 2-1 şi respectiv Presei, care s-a impus în fata organizatorilor, SCM Braşov, scor 7-5. Locul trei a revenit Administraţiei pentru ca în finală să se întâlnească cele mai bune echipe ale competiţiei. O primă repriză excelentă a slujitorilor condeiului, întăriţi cu fostul stegar Alexandru Andraşi, la capătul căreia tabela arăta un incredibil 4-0. Obo-seala şi accidentările „presarilor” coroborate cu tinereţea şi dorinţa de afirmare a celor din Poliţia rutieră, conduşi din teren de chiar comandantul lor, Claudiu Tămârjan, au echilibrat jocul, finalul lui arătând pe tabelă un spectaculos 5-5. La loviturile de departajare, poliţiştii au dat dovadă de sânge rece şi au transformat trei din trei, ultimul gol, Robert Tamaş, fratele mai celebrului Gabriel, pe lângă doar una a presei, astfel încât această ediţie a Cupei 15 Noiembrie a fost cucerită de Poliţia Rutieră. Nu putem omite aici performanţa confraţilor noştri care după ce acum o lună cucereau Cupa Camerei de Comerţ, au jucat acum o nouă finală, cum nici că deşi Poliţia avea un jucător suspendat după un „roşu” primit în semifinale, dar la solicitarea colegilor noştri i s-a dat voie să joace. Şi el avea să fie factorul determinant al finalei, fiind cel mai bun jucă