Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrima ieşeană, mereu la înălţime

Publicat in Adevarul, joi 28 octombrie 2010 ·

Ieşenii Florin Zalomir, Cosmin Hânceanu şi Tiberiu Dolniceanu au câştigat în 2009, aurul mondial cu echipa de sabie a României. Singura medalie câştigată vreodată de un sportiv ieşean la Jocurile Olimpice aparţine lui Dan Irimiciuc, laureat cu bronz la Montreal în 1976.

Dintre toate sporturile care se practică la Iaşi, scrima este poate ramura sportivă care a adus capitalei Moldovei cea mai mare recunoaştere în domeniul întrecerilor olimpice.

Acest lucru a fost reflectat cel mai bine în ultimii ani de echipa masculină de sabie a României, care a devenit campioană mondială în 2009. Din cei patru muşchetari care au uimit lumea, trei au fost formaţi la Iaşi de bagheta reputatului antrenor Iulian Biţucă.

Citiţi şi despre alţi sportivi care au adus glorie Iaşiului:

Nicu Roibescu a adus voleiul în Capitala Moldovei

Baschetbaliştii care au adus bronzul naţional la Iaşi

Campionii de după gratii

Povestea succesului de anul trecut este cu atât mai specială pentru Florin Zalomir, care a revenit la pasiunea pentru scrimă după ce şi-a călit trupul şi mintea în Legiunea Franceză.

Sabreurii români erau montaţi să-şi ia revanşa în finala cu Italia după ce peninsularii îi învinseseră în ultimul act de la Europenele din acelaşi an. Încleştarea luptei s-a văzut în timpul duelului dintre ieşeanul Florin Zalomir şi Diego Occhiuzzi.

Florin „Inimă de Leu"

După un contact extrem de dur cu adversarul său, Florin a rămas fără doi dinţi şi cu buza spartă. „Deşi nu mai vedeam de durere, mi-am zis că nu te întâlneşti prea des cu şansa unei finale mondiale, aşa că am dus lupta până la capăt", a povestit Florin, care îşi va aminti cu plăcere de anul competiţional 2009. Pe lângă aurul mondial cu echipa, scrimeurul ieşean a mai cucerit şi locul 6 la individual, precum şi argintul la Europene.

Singulul podium olimpic pentru Iaşi

J

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 32 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°