Nu cred să existe prea mulţi români care să nu fi auzit de Hanul lui Manuc. Dar sunt sigur că-i numeri pe degete pe cei care mai ştiu câte ceva despre soarta bătrânului stabiliment. Iar acelora care nu ştiu, le spun eu: în curtea interioară, stă de aproape cinci ani un Cantacuzin, care îşi zideşte toţi banii în pereţii hanului.
Documente "secrete"
"Habar n-am avut, mai bine de 30 de ani, că mă leagă ceva de această clădire. Abia în '90, ai mei au scos la iveală documentele. Nu tata, el era dus din '82". Constantin (Dinu) Şerban Cantacuzino e un bărbat distins, care nu încearcă să epateze prin nimic. Poartă în privire calmul şi condescendenţă genetică a stripei şi pare un pic încurcat că a întârziat, mai mult decât promisese, la frizer.
"Când a apărut legea, în '96, ne-am mobilizat, am pus actele în ordine şi am făcut cerere de retrocedare. În '97, am început procesul, iar în '99 am avut primul câştig de cauză, la tribunal", spune Cantacuzino, odată aşezat la masă, sorbind dintr-un ceai fierbinte. "Judecător era unul, Florea Vişan - extraordinar om. El era de partea proprietarilor. E dreptul lui, domnule! Are omul toate documentele: semnate, parafate - ce să fac?! Îi dau", zicea, şi restituia. "A dat la toţi care au avut documentele în regulă".
Pe timpul ăla, AVAS patrona "Carul cu bere", "Hanul Manuc" şi "Gambrinus", "printr-un manager general care aduna o grămadă de bani negri din toată afacerea", spune Dinu Cantacuzino. Printre hârtiile rămase de la Trocadero SA - administratora hanului, controlată de AVAS -, proprietarul de drept a găsit o fişă care, între altele, făcea referire la gestiunea hotelului. "Nici măcar nu şi-au mai ascuns fărădelegile. Hotelul figura cu 24 de camere, iar el are 32. Probabil că banii le intrau direct în buzunar", povesteşte Cantacuzino.
Un testament dubios
"Ei bine, în '97, când să î
