Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii şi absolvenţii cu noţiuni de bază în IT pot merge în practică la Guvern

Publicat in CityNews Alba, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

Studenţii şi absolvenţii licenţiaţi care au cunoştinţe de bază în domeniul IT pot aplica, până la 1 iulie, pentru un program de practică la Cancelaria primului-ministru sau Secretariatul General al Guvernului.

Programul de guvernare prevede crearea unui sistem real de internship în administraţia publică centrală şi locală pentru studenţii cu rezultate deosebite, informează Executivul.

Internship-ul presupune un stagiu de practică la locul de muncă pentru cariere profesioniste, destinat studenţilor sau absolvenţilor de studii universitare, prin care aceştia se pot familiariza cu specificul unei structuri şi cunosc fluxul de activităţi sprijinind direct angajaţii la îndeplinirea activităţilor zilnice.

Pentru a fi incluşi în acest program, tinerii trebuie să îndeplinească, cumulativ, o serie de criterii de eligibilitate, respectiv să deţină cetăţenia română, să aibă vârsta de până la 25 de ani, să fie studenţi ori tineri absolvenţi ai programelor universitare de licenţă, să cunoască bine cel puţin o limbă străină de circulaţie internaţională şi să aibă cunoştinţe de bază în domeniul IT (respectiv cunoştinţe avansate pentru aplicaţii la Direcţia Servicii Online şi Design).

Candidaţilor ce vor fi aleşi pentru lista scurtă li se vor solicita materiale justificative suplimentare în sprijinul aplicaţiei lor.

Formularul de aplicaţie poate fi accesat din pagina de internet internship.gov.ro, iar termenul limită pentru depunerea aplicaţiilor, prin e-mail către adresa oficială a programului internship@gov.ro, este 1 iulie 2013 inclusiv. Aplicaţiile primite ulterior nu vor fi luate în considerare.

Tinerii selectaţi vor fi repartizaţi, în raport cu competenţele acestora, la Cancelaria primului-ministru sau Secretariatul General al Guvernului.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 7 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 11 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 11 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 12 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 13 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Cel puţin zece morţi în Egipt, după căderea unui minibuz cu muncitoare de pe un feribot în Nil. Şoferul, arestat după ce a încercat să fugă de la faţa locului, după ce nu a tras frâna de mână. Alte nouă persoane, spitalizate

News.ro acum 12 ore
Cel puţin zece persoane au murit marţi, după ce un minibuz la bordul căruia se aflau muncitoare a căzut de pe un feribot în Nil, la nord de Cairo, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului egiptean al Sănătăţii, Hossam Abdelghaffar, relatează AFP

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°