Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grimasele lui Iov

Publicat in Romania Literara, vineri 10 august 2007 ·

Iată, pe scurt, un scenariu. Un profesor de istorie a religiilor, ucenic al unui alt savant de renume mondial, este asasinat. Profesorul emigrase de ceva vreme din­tr-o ţară comunistă. Unul dintre prietenii săi din tinereţe încearcă elucidarea asasinatului. Nu, nu avem de-a face cu o relatare concisă a sfârşitului lui Ioan Petru Culianu. Exclus. E vorba doar de istoria unor personaje din romanul lui Liviu Cangeopol, Zâmbetul, portret al ţărmului la asfinţit. Profesorul asasinat se numeşte Armand Stoler şi, absolut întâmplător, a scris o carte numită Gnozele dualiste în Occident.

Liviu Cangeopol este mai degrabă cunoscut ca publicist decât ca autor de ficţiune. Originar din Iaşi, adoptat de melting pot-ul american, debutează editorial în volum alături de Dan Petrescu (Ce-ar mai fi de spus) şi colaborează la publicaţii precum Contrapunct, Vatra sau New York Magazine. Zâmbetul, portret al ţărmului la asfinţit, poate fi citit şi în cheie biografică, existând personaje care împrumută detalii din istoria personală a autorului (incluzând aici şi un portret al Iaşiului "de altădată").

Protagonistul, Filip Mircea Gheorghiu (FMG, cum îl numeşte un agent suedez care are în sânge obsesia prescurtărilor) acceptă să investigheze moartea prietenului său Armand Stoler. Chiar dacă această anchetă e mai degrabă un pretext care să rostogolească la vale bolovanul narativ, orice mister care se cere elucidat are toate şansele să capteze de la bun început interesul cititorilor. Interes care, din păcate, dispare foarte repede cu fiecare pagină parcursă.

Capitolele romanului poartă numele câte unui personaj şi par nişte fire care se intersectează de-a valma într-un ghemotoc care se cere descâlcit. Regăsim aici amintiri, fragmente eseistice, povestiri de vise, scrisori, un mozaic eteroclit menit să recompună istoria melodramatică a unor personaje care parcă nu au niciodată p

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 4 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 12 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 9 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 8 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 6 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 12 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, ameninţă că va da în judecată Comisia Europeană

News.ro acum 8 ore
Laura Codruţa Kövesi, care conduce Parchetul European (EPPO) - însărcinat cu investigarea infracţiunilor financiare grave care afectează interesele UE - a luat, la 9 aprilie, măsura neobişnuită de a lansa o aşa-numită "procedură de soluţionare amiab

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

5°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

mar.

8°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

12°/18°