Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am întâlnit aromâni fericiţi la Idicel Sat (Video)

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 1 octombrie 2012 ·

Au fost anul trecut în premieră la Festivalul de Jocuri şi Obiceiuri Populare de la Idicel Sat şi se pare că le-a plăcut atât de mult încât au revenit şi în acest an. Este vorba de Grupul vocal “Boaţea Pindului”, care au onorat cum se cu vine festivalul de suflet al celor din Idicel Sat menit să ţină vie tradiţia folclorului, fie că vorbim de români, maghiari sau saşi.

Continuatorii tradiţiilor strămoşilor

Grupul vocal “Boaţea Pindului”, format din Ţopa Vasile, Mataranga Iancu, Beca Nicolae şi Farmazon Constantin, înfiinţat în anul 2005 la iniţiativa unor membrii ai asociaţiei “Sutsata culturală armanească”(Societatea culturală aromână), au revenit cu drag pe plaiurile Idicelului, aducând cu ei frumoasele tradiţii specifice aromânilor. Au urcat pe scenă iar aplauzele publicului prezent nu s-au lăsat aştepate, aplauze pentru acea dragoste pentru tradiţii, pentru rădăcini, transpuse prin cântec şi joc, elemente care păstrează cu sfinţenie cântecele bunicilor şi străbunicilor aromani. Au încântat numeroasa asistenţă cu balade, hore, cântece de vitejie , pe care frumos le-au purtat prin ţară de-alungul anilor, printre frumoasele lor popasuri amintim Festivalul “Proetnica” – Sighisoara 2005 şi 2006, la “Rădăcini Fest”, Săpânţa 2007, sau Muzeul Satului din Bucureşti.

Imnul aromânilor, la loc de cinste

Am stat de vorbă cu Vasile Ţopa, conducătorul grupului, şi rapid am fost cucerit de farmecul minunaţilor aromâni, oameni extremi de deschişi, de sinceri, şi iubitori ai datinilor şi tradiţiilor populare. Nu au rămas datori aplauzelor publicului şi primirii călduroase a gazdelor de la Idicel, momentul culminant fiind imnul aromânilor cântat din suflet celor prezenţ în Căminul Cultural din Idicel Sat.

Au fost anul trecut în premieră la Festivalul de Jocuri şi Obiceiuri Populare de la Idic

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum o ora
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 24 minute
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 10 minute
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

A fost inaugurat cel mai mare rezervor de stocare a țițeiului din România: Investiție de 23 de milioane de euro

Wall-Street.ro acum 55 minute
Cel mai mare rezervor de stocare a ţiţeiului din România a fost pus în funcţiune de OMV Petrom la rafinăria Petrobrazi, după o investiţie de peste 23 de milioane de euro. "Construcţia noului rezervor de ţiţei reprezintă un nou proiect important fina

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum o ora
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 4 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Confederația transportatorilor COTAR solicită Camerei Deputaţilor să elimine coplata pentru despăgubirile RCA

G4Media acum o ora
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită Camerei Deputaţilor să renunţe la votarea amendamentelor apărute în proiectul de modificare a Legii RCA şi să elimine coplata pentru despăgubirile RCA, transmite

Vreme instabilă şi temperaturi mai scăzute în toată ţara. Cum va fi vremea în Banat în următoarele săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis, luni, prognoza pentru perioada 20 mai – 2 iunie. BANAT

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°