Nici puterea, nici opozitia nu par a avea interesul sa deschida dezbaterea pe dosarul de politica externa, desi in toate partidele importante exista specialisti in domeniu - carora li se adauga cei din mediul academic, din societatea civila si din presa. In discursul clasei politice de la Bucuresti, problematica externa ocupa un loc cu totul si cu totul marginal. Evenimente precum independenta Kosovo sau apropiatul summit NATO readuc in atentie faptul ca Romania este un actor international ale carui puncte de vedere conteaza, insa impactul lor pare a fi limitat. Dezbaterea se intoarce invariabil la pertractarile sau sicanele interne, despre a caror calitate nu este cazul sa discutam acum. Totusi, se apropie momentul in care puterea va fi evaluata si din punct de vedere al realizarilor pe linie externa. Scindarea echipei conducatoare (presedinte-premier) nu este neaparat o circumstanta atenuanta, mai ales in conditiile in care si dl. Basescu, si dl. Tariceanu, si opozitia vor sa ne convinga ca exista un interes national material identificabil, pe care trebuie doar sa-l recunosti si sa-l urmezi. Evident ca nu este asa: interesul national se defineste si se operationalizeaza prin dezbatere interna, iar slaba calitate a acesteia nu ne ofera destule garantii privind corectitudinea politicilor noastre, in viitor. Despre plusurile si minusurile trecutului se vorbeste, de asemenea, prea putin. Tendinta generala este aceea de a puncta coerenta si stabilitatea comportamentului nostru de politica externa, fundamentindu-l pe un interes national intangibil si insuficient detaliat. Nici puterea, nici opozitia nu par a avea interesul sa deschida dezbaterea pe dosarul de politica externa, desi in toate partidele importante exista specialisti in domeniu - carora li se adauga cei din mediul academic, din societatea civila si din presa. Asadar, ar fi interesant sa asistam, in lunile ce